Antena 3 CNN International News Gaz radioactiv scăpat dintr-un reactor nuclear, în China. O companie franceză a cerut ajutor SUA

Gaz radioactiv scăpat dintr-un reactor nuclear, în China. O companie franceză a cerut ajutor SUA

O companiei franceză a avertizat în legătură cu o "amenințare radiologică iminentă" la o uzină nucleară din China, iar un raport în acest sens a fost examinat, săptămâna trecută, de guvernul SUA, anunță CNN.

Gaz radioactiv scăpat dintr-un reactor nuclear, în China. O companie franceză a cerut ajutor SUA
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    14 Iun 2021   •   13:18

Compania franceză se numește Framatome, deține parțial și asistă operarea uzinei nucleare chineze din Taishan, provincia Guangdong, care produce electricitate.

Framatome a adresat o scrisoare guvernului american în care acuză autoritățile chineze că au ridicat limita acceptabilă a radiațiilor în apropiere de Taishan, pentru a evita oprirea uzinei de electricitate.

CNN notează că este neobișnuit ca o companie străină să abordeze unilateral guvernul Statelor Unite pentru a căuta ajutor într-o problemă a cărei existență nu este recunoscută de autoritățile chineze. 

Evaluarea făcută de oficialii de la Washington arată că situația curentă nu presupune amenințări grave pentru lucrătorii de la Taishan sau pentru populație.

Situația nu e "gravă" dar membrii Consiliului de Securitate s-au reunit de mai multe ori

Pe de altă parte, SUA ar fi puse într-o situație complicată dacă scurgerile radioactive invocate de francezi vor continua sau se vor amplifica, notează sursa citată.

CNN adaugă că îngrijorarea la Washington a fost suficient de mare pentru ca membrii Consiliului Național de Securitate să se reunească de mai multe ori săptămâna trecută în timp ce monitorizau situația. 

Oficialii administrației Biden au discutat cazul împreună cu guvernul francez și cu propriii experți din Departamentul Energiei.

De asemenea, SUA au fost în contact cu guvernul chinez, potrivit surselor citate de CNN, care nu au precizat nivelul acestor contacte. 

Guvernul SUA a refuzat să detalieze evaluarea făcută situației din China. Oficiali americani din Consiliul pentru Securitate Națională, Departamentul de Stat și Departamentul Energiei au insistat însă că, dacă existau riscuri pentru populația din China, SUA ar fi fost obligate să facă public acest lucru, în baza tratatelor actuale referitoare la accidentele nucleare.

Compania franceză Framatome a contactat guvernul american pentru a obține o derogare care să îi permită să facă uz de ajutor american în vederea rezolvării problemei de la capacitatea de producție din Taisha.

Avertismentul francezilor: autoritățile din China au crescut limitele radiologice "acceptabile"

Potrivit CNN, o astfel de derogare se poate acorda în două cazuri, iar unul este cel al amenințării radiologice iminente. 

Documentul trimis de Framatome susține că limitele radiologie ridicate de chinezi depășesc standardele franceze.

"Demersul francezilor nu este surprinzător. În general, astfel de lucruri nu sunt extraordinare, mai ales dacă ei cred că țara pe care o contactează are posibilități speciale de asistență. Însă China preferă să susțină că totul este în regulă, tot timpul", a declarat  Cheryl Rofer, fost cercetător nuclear la Laboratorul Național de la Los Alamos, contactată de CNN.

Guvernul american ar putea acorda companiei franceze ajutorul solicitat pentru rezolvarea problemei, însă depinde de guvernul chinez dacă va decide să închidă complet uzina nucleară, se arată în documentele citate de CNN.

CNN a încercat să contacteze autoritățile din Beijing și din provincia Guangdong, ambasada Chinei la Washington precum și compania de stat care, împreună cu francezii de la Framatome, operează uzina nucleară de la Taishan, însă nu a primit un răspuns direct, în condițiile în care în țară este decretată o sărbătoare națională ce se încheie luni.

Uzina de la Taishan a publicat, duminică, pe site-ul propriu o declarație în care susține că valorile citite ambiental în uzină și în împrejurimi sunt normale.

Un reactor de la uzina nucleară a trecut recent printr-o revizie

Conform declarației, ambele reactoare nucleare de la Taishan sunt funcționale iar unitatea 2 a fost supusă recent unei revizii și s-a conectat "cu succes" la rețeaua de furnizare a electricității în data de 10 iunie anul curent.

Declarația nu precizează detaliile sau motivul reviziei.

Contactată de CNN, Framatome a recunoscut că "susține rezolvarea unei probleme de funcționare la centrala nucleară Taishan din provincia Guangdong, China".

Problema sesizată de compania franceză în documentul trimis americanilor este scurgerea din reactor a gazului generat în urma procesului de fisiune. 

"Situația reprezintă o amenințare radiologică iminentă pentru uzină și pentru populație iar Framatome solicită permisiunea urgentă de a transfera date și asistență tehnică necesare pentru reluarea funcționării normale a fabricii", se spune în documentul transmis în data de 3 iunie de experții francezi către autoritățile americane. 

Documentul precizează că agenția competentă a guvernului chinez a ridicat limita cantității de gaz care poate fi eliberată "în siguranță" din uzină, fără a fi necesară oprirea acesteia.

O scurgere de gaz din reactor, indiciul al unei probleme mai grave

Potrivit expertei Cheryl Rofer, contactată de CNN, o scurgere de gaz ar putea indica o problemă mai serioasă, cum ar fi ruperea unuia dintre elementele combustibile. 

"Acesta ar constitui un motiv pentru oprirea reactorului. Apoi, acesta ar trebui realimentat", a spus ea, precizând că manipularea elementelor combustibile trebuie realizată cu grijă. 

China și-a extins în anii din urmă utilizarea energiei atomice în producția de electricitate. Electricitatea produsă de reactoare nucleare reprezintă în prezent 5% din totalul generat în această țară, unde funcționează 16 uzine nucleare cu 49 de reactoare, a căror capacitate totală de 51.000 MW.

Foto: reactor nuclear în construcție în China

×
Subiecte în articol: China scurgeri radioactive
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close