Antena 3 CNN International News Donald Trump își anunță reîntoarcerea publică și plănuiește mitinguri precum cele din campania prezidențială. 4 iulie, data posibilei reveniri

Donald Trump își anunță reîntoarcerea publică și plănuiește mitinguri precum cele din campania prezidențială. 4 iulie, data posibilei reveniri

Fostul președinte american Donald Trump intenționează să revină în mijlocul susținătorilor săi și să participe în această vară la mai multe mitinguri similare celor din campania electorală, anunță CNN.

Donald Trump își anunță reîntoarcerea publică și plănuiește mitinguri precum cele din campania prezidențială. 4 iulie, data posibilei reveniri
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    21 Mai 2021   •   22:10

Mitingurile vor avea loc în state care nu sunt, în mod net, adjudecate de republicani sau democrați și care pot decide rezultatul viitoarelor alegeri.

"Vom face unul în Florida, unul în Ohio, vom face și în Carolina de Nord", a spus Trump pentru rețeaua media de dreapta One America News.

Fostul președinte a promis că va da publicității în curând un calendar al mitingurilor. 

Consilieri politici ai lui Trump au declarat anterior pentru CNN că acesta s-a arătat dornic încă din lunile anterioare să se întoarcă la tribuna mitingurilor cu susținătorii și și-a însărcinat un mic grup de consilieri să examineze logistica planificării unor astfel de evenimente.

Mitingurile MAGA (Make America Great Again, Să facem America măreață din nou), fără restricții și întinse pe parcursul a mai mult de două ore la temperaturi sub limita de îngheț, derulate pe finalul campaniei prezidențiale din 2020 au fost vreme îndelungată modalitatea principală prin care Donald Trump și-a motivat susținătorii și a ținut principale titluri din presa internațională.

Trump a promis sprijin în alegeri republicanilor care i-au rămas fideli

Trump nu candidează în alegerile mid-term (de la mijlocul mandatului legislativ) din 2022, prin care se schimbă o parte din componența Congresului.

El s-a angajat însă să-i sprijine în alegeri pe republicanii aflați în exercițiul mandatului și pe candidații are și-au arătat fidelitatea față de el și față de susținerile sale false privind fraudarea masivă a scrutinului din 3 noiembrie.

Mai mulți candidați republicani în Ohio și Carolina de Nord speră să-și sporească șansele pe baza susținerii lui Trump însă acesta nu a făcut până în prezent astfel de nominalizări.

Trump este așteptat să țină un discurs la Convenția statală din Carolina de Nord a Partidului Republican, luna viitoare.

Revenirea lui Trump pe scena publică ar putea avea loc pe 4 iulie

O persoană apropiată de fostul președinte spune că acesta intenționează să își țină un miting de ziua națională, pe 4 iulie și că lucrează împreună cu echipa sa pentru a programa alte două mitinguri în săptămânile următoare.

Se întrevăd, însă, probleme legate de aceste evenimente, a căror organizare costă sute de mii de dolari și care în anumite locuri ar putea fi interzise, din cauza restricțiilor anti-pandemice încă în vigoare.

Fostul președinte a avut puține apariții publice după ce și-a încheiat mandatul și a părăsit Casa Albă, pe 20 ianuarie anul curent.

În afara intervențiilor la Conferința Acțiunii Politice Conservatoare desfășurate în Orlando în luna februarie, Trump a avut scurte apariții inopinate la câteva strângeri de fonduri în scopuri politice și nunți din vecinătatea proprietății sale din Palm Beach și a purtat discuții private cu donatorii republicani, luna trecută.

35 de republicani au votat alături de democrați înființarea Comisiei de investigare a insurecției de la Capitoliu

Fostul președinte nu a precizat public dacă va încerca să revină la Casa Albă în 2024, spunând doar că va lua decizia "la momentul potrivit".

Săptămâna aceasta, Camera Reprezentanților, controlată de democrați, a votat pentru constituirea unei comisii de investigație a revoltelor de la Capitoliu, luat cu asalt în data de 6 ianuarie de susținătorii lui Donald Trump.

La votul democraților s-au raliat și 35 de congresmeni republicani.

Un vot în Senatul american este așteptat, cel mai devreme, săptămâna viitoare.

×
Subiecte în articol: Donald Trump mitinguri
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close