Antena 3 CNN International News Dezastrul lăsat în urmă de ruși: Morgile din zona Kievului sunt pline cu cadavrele ucrainenilor | Supraviețuitorii caută trupurile celor pe care i-au pierdut

Dezastrul lăsat în urmă de ruși: Morgile din zona Kievului sunt pline cu cadavrele ucrainenilor | Supraviețuitorii caută trupurile celor pe care i-au pierdut

Morgile din zona Kievului sunt pline cu cadavrele victimelor făcute de armata rusă în perioada de ocupaţie. În acest timp, rudele celor ucişi încearcă să găsească locurile în care cei dragi au fost înmormântaţi la întâmplare de ruşi.

Dezastrul lăsat în urmă de ruși: Morgile din zona Kievului sunt pline cu cadavrele ucrainenilor | Supraviețuitorii caută trupurile celor pe care i-au pierdut
Sursa foto: CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Apr 2022   •   15:17

Trupurile fără viață sunt ținute în frigidere mobile cu capacitate mare.

„Vin foarte multe cadavre, în fiecare dimineață”, a declarat pentru CNN Andrii Bilyako, profesor de medicină legală care se ocupă acum voluntar de autopsia cadavrelor. „Cred că aproape 30% sunt cu adevărat crime.”, a precizat acesta, ceea ce înseamnă că 30% dintre persoanele aflate în saci au răni prin împușcare la cap.

Cadavrele sunt cărate din vehicule către depozitare la autopsie, și ulterior către pregătirile de înmormântare.

Unii oameni au fost împușcați și îngropați la repezeală. Rusia a lăsat atât de multă moarte în urmă, în zonele de lângă Kiev, încât unii oameni trebuie să îşi aştepte rândul ca să poată să jelească.

Forțele ruse care s-au retras din regiunea Kiev au lăsat în urmă cadavrele a peste 900 de civili ucraineni, au transmis autoritățile locale.

Marea majoritate a victimelor din jurul capitalei au fost „pur și simplu executate” prin focuri de armă, a spus poliția.

Andriy Nebytov, șeful forței regionale de poliție a capitalei, a estimat că 95% dintre cadavrele blocate în regiune au fost împușcate, iar cetățenii care au exprimat opinii pro-ucrainene puternice au fost vânați și uciși.

 

 

×
Subiecte în articol: morgi Kiev cadavre Ucraina Rusia
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close