Antena 3 CNN International News Moscova, anunț după imaginile cu soldații ruși aparent executați de forțele ucrainene în Lugansk

Moscova, anunț după imaginile cu soldații ruși aparent executați de forțele ucrainene în Lugansk

​​​​​​​Autoritățile de la Moscova vor face "tot posibilul" pentru a-i găsi pe cei responsabili de presupuse crime de război, după apariția pe rețelele sociale a unor secvențe video în care, aparent, militari ucraineni execută prin împușcare soldați ruși după ce aceștia s-ar fi predat.

Moscova, anunț după imaginile cu soldații ruși aparent executați de forțele ucrainene în Lugansk
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Noi 2022   •   15:47

O declarație în acest sens a fost făcută, luni, de purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

Peskov a precizat că Rusia "va folosi întregul cadru al mecanismelor internaționale pentru a atrage atenția asupra acestor crime și pentru a-i chema în fața legii pe cei răspunzători".

"Desigur, Rusia îi va căuta pe cei care au comis crimele. Ei trebuie găsiți și pedepsiți", a adăugat oficialul de la Kremlin.

Detaliile acestui incident rămân neclare, la câteva zile după expunerea sa în spațiul public, remarcă CNN.

Aparenta execuție a soldaților ruși s-a petrecut în Lugansk

Un clip verificat de CNN prin geolocalizare a fost filmat la periferia localității Makiivka, aflată în regiunea Lugansk, la circa 40 de kilometri nord-est de orașul Lyman (Lîman).

Clipul de câteva zeci de secunde înfățișează momentul în care rușii ies, unul câte unul, din clădirea unei ferme cu mâinile ridicate și se întind la pământ, sub amenințarea armelor.

În ultimele secunde ale secvenței, un bărbat în negru, aparent înarmat, vine din spatele clădirii și începe să tragă (captura următoare).

Imaginile devin neclare și clipul se încheie.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

Trebuie precizat că există mai multe materiale video aparent legate de acest incident, inclusiv unul filmat cu o dronă, care pare să surprindă de sus cadavrele soldaților ruși.

Sâmbătă, Moscova a acuzat Kievul de crime de război, în urma difuzării imaginilor pe rețelele sociale.

Ucrainenii au respins acuzațiile, spunând că rușii au "regizat" o falsă predare.

Comisarul pentru Drepturile Omului din Parlamentul de la Kiev, Dmitro Lubineț, a spus că rușii au deschis, primii, focul, după falsa predare și că a răspunde la focuri de armă cu focuri de armă nu este crimă de război.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close