Antena 3 CNN International News Farmacistul care a încercat să distrugă vaccinul anti-COVID și-a aflat pedeapsa. Bărbatul, obsedat de conspirații și de sfârșitul lumii

Farmacistul care a încercat să distrugă vaccinul anti-COVID și-a aflat pedeapsa. Bărbatul, obsedat de conspirații și de sfârșitul lumii

Un farmacist din statul Wisconsin, care a încercat să distrugă doze de vaccin anti-COVID prin expunere la temperatura mediului ambiant, a fost condamnat de justiția americană.

Farmacistul care a încercat să distrugă vaccinul anti-COVID și-a aflat pedeapsa. Bărbatul, obsedat de conspirații și de sfârșitul lumii
de Adrian Iclozan    |    09 Iun 2021   •   12:08

Pedeapsa primită de Steven Brandenburg (foto, stânga), 46 de ani, însumează trei ani de detenție.

El a fost, de asemenea, obligat să plătească 83.000 de dolari despăgubiri spitalului la care lucra, menționează o informare a biroului procurorului districtual din estul statului american.

Brandenburg a acceptat să pledeze vinovat la două capete de acuzare pentru infracțiunea de tentativă de alterare a produselor, cu neglijarea nesăbuită a riscului ca alte persoane să fie rănite sau să moară, notează Reuters.

Conform documentelor din instanța de judecată, farmacistul a scos o cutie cu flacoanele de vaccin anti-COVID din frigiderul spitalului, în timpul a două schimburi de noapte succesive, cu intenția de a altera dozele.

Vaccinul expus mediului ambiant era de tip Moderna.

Steven Brandenburg este un adept al teoriilor conspiraționiste și și-a exprimat scepticismul în privința vaccinurilor anti-coronavirus.

Mai mulți pacienți au fost vaccinați cu dozele alterate de Brandenburg

În decembrie anul trecut, Brandenburg a scos din frigiderele centrului 57 de fiole de vaccin Moderna, fiecare cu circa zece doze, în scopul de a le distruge prin expunerea la temperatura ambientală.

Unele dintre aceste vaccinuri inerte au fost apoi administrate, fără a le provoca neajunsuri persoanelor inoculate, după cum susține conducerea spitalului.

Centrul medical l-a concediat pe Brandenburg iar poliția l-a arestat.

Conform anchetatorilor care l-au audiat pe suspect, farmacistul a intenționat să facă vaccinul inert prin încălzire, deoarece a ajuns la convingerea că acest produs nu este sigur iar metoda ARN mesager utilizată este periculoasă.

Bărbatul declarase inițial autorităților spitalului că dozele au fost lăsate accidental fără a fi refrigerate, însă ulterior a recunoscut că le-a expus temperaturii ambientale cu bună știință.

În proces de divorț și convins că guvernul SUA lansează "atacuri cibernetice"

"Brandenburg, care a recunoscut că este un conspiraționist, le-a spus anchetatorilor că el crede că vaccinul anti-COVID-19 este periculos pentru oameni, că le poate face rău şi modifica ADN-ul", se arată într-un comunicat al politiei americane trimis presei.

La momentul primelor relatări despre faptele sale, farmacistul în vârstă de 46 de ani trecea printr-un divorț traumatizant, după cum a relatat presa americană.

Soția sa le-a mărturisit ziariștilor că Brandenburg i-ar fi spus că "lumea se prăbușește în jurul nostru" și că guvernul "planifică atacuri cibernetice".

Vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech se bazează pe utilizarea ARN-ului mesager, o metodă capabilă "să învețe" sistemul imunitar să lupte împotriva coronavirusului înainte de lua contact cu acesta.

Numeroși reprezentanți ai comunității științifice au dat asigurări că utilizarea ARN mesager nu este de natură să modifice genetic organismul vaccinat.

×
Subiecte în articol: farmacist vaccin distrugere
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close