Antena 3 CNN International News Volodimir Zelenski se adresează Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite: ”Nu există o singură crimă pe care rușii să n-o fi săvârșit în Bucha”

Volodimir Zelenski se adresează Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite: ”Nu există o singură crimă pe care rușii să n-o fi săvârșit în Bucha”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU. El a vorbit despre masacrul de la Bucha.

Volodimir Zelenski se adresează Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite: ”Nu există o singură crimă pe care rușii să n-o fi săvârșit în Bucha”
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    05 Apr 2022   •   17:55

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a deschis declarația în fața Consiliului de Securitate al ONU abordând lucrurile la care a fost martor în Bucha, spunând despre rușii care au atacat suburbia Kievului, că „nu există nicio crimă pe care nu au comis-o acolo”.

„Armata rusă a vânat și a ucis intenționat pe oricine care ne-a servit țara. Au împușcat și au ucis femei în afara caselor lor, când tocmai încercau să sune pe cineva care este în viață.

Au ucis familii întregi, adulți și copii, și au încercat să ardă cadavrele. Mă adresez dumneavoastră în numele oamenilor care onorează memoria celor decedați în fiecare zi și memoria civililor care au murit, care au fost împușcați după ce au fost torturați. Unii dintre ei au fost împușcați pe străzi.”

El a spus că rușii au ucis civili în Bucha „doar pentru propria plăcere”.

„Unii dintre ei au fost împușcați pe străzi. Alții au fost aruncați în fântâni. (…) Au fost uciși în apartamentele lor, în case aruncate în aer de bombe. (…) Civilii au fost striviți de tancuri în timp ce stăteau în mașinile lor în mijlocul drumului, doar pentru plăcerea lor (…) Femeile au fost violate și ucise în fața copiilor lor”, a mai spus Zelenski.

El a spus că aceste acțiuni nu sunt diferite de cele ale „altor teroriști”.

Volodimir Zelenski, a declarat Consiliului de Securitate al ONU că se așteaptă că rușii „să învinovățească pe toată lumea doar pentru a-și justifica propriile acțiuni” în Ucraina.

„Vor spune că există versiuni diferite, că este imposibil să stabilim care dintre acele versiuni este adevărată”, a spus el.

 „Vor spune chiar că trupurile au fost plasate acolo, și că imaginile sunt false, dar acum suntem în 2022.

Avem dovezi concludente, există imagini din satelit” care arată ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul atacurilor de la Bucha.

„Conducerea Rusiei se simte colonizatoare în vremuri străvechi”, a spus Zelenski.

Au nevoie de bogăția noastră, de oamenii noștri. Rusia a deportat deja sute de mii de cetățeni noștri în țara lor. Au răpit peste două mii de copii.

Pur și simplu au răpit acei copii și continuă să facă acest lucru. Rusia vrea să transforme Ucraina într-o țară de sclavi.

„Armata rusă jefuiește deschis orașele și satele pe care le-au capturat. Ei fură totul, începând cu mâncare și cu cercei - cercei de aur care sunt acoperiți cu sânge."

Lumea „se confruntă cu un stat care transformă dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU în dreptul de a muri”, a spus el, făcând referire la dreptul Rusiei ca membru permanent al consiliului de veto în rezoluțiile pe care le adoptă.

"Acest lucru subminează întreaga arhitectură a securității globale. Le permite să rămână nepedepsiți".

În cursul zilei de astăzi, el a vorbit despre nevoia de „jucători serioși, gata să meargă până la capăt” atunci când vine vorba de garanții de securitate.

"Avem nevoie de jucători serioși care sunt gata să meargă până la capăt. Avem nevoie de un cerc de țări care să ne furnizeze orice arme în 24 de ore", a spus Zelenski.

De asemenea, a pus la îndoială posibilitatea de a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, după ce acesta a acuzat Rusia de genocid.

Zelenski a efectuat luni o vizită în suburbia Kievului, Bucha, zonă în care au apărut imagini șocante cu cadavrele civile împrăștiate pe străzi în weekend.

În timpul vizitei, el a spus că este „foarte greu să negociezi” cu Rusia „când vezi ce au făcut aici”.

Se așteaptă ca Volodimir Zelenski să ceară țărilor să lovească Moscova cu sancțiuni mai dure, în urma vizitei sale de ieri la Bucha.

Se așteaptă, de asemenea, că țările occidentale, inclusiv SUA, Marea Britanie și Franța, să dea vina pe Moscova pentru comiterea crimelor de război.

Dar Rusia neagă că a vizat civili din Bucha și din alte părți din nordul Ucrainei și a promis că va prezenta ONU dovezi că forțele sale nu au fost implicate.

×
Subiecte în articol: Rusia Război Ucraina
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close