Antena 3 CNN International News Soldați americani înarmați au luat cu asalt o fabrică din Bulgaria, în apropiere de Plovdiv

Soldați americani înarmați au luat cu asalt o fabrică din Bulgaria, în apropiere de Plovdiv

Un incident în care soldați americani înarmați au dat buzna într-o fabrică din Bulgaria i-a determinat pe responsabilii militari ai armatei SUA să prezinte scuze, relatează CNN.

Soldați americani înarmați au luat cu asalt o fabrică din Bulgaria, în apropiere de Plovdiv
de Adrian Iclozan    |    02 Iun 2021   •   19:18

Luna trecută, soldați ai Brigăzii 173 Aeropurtate a Statelor Unite au participat la un exercițiu întins pe durata mai multor zile, în care aveau misiunea de a captura și asigura aerodromul bulgăresc dezafectat de la Ceșnegirovo, situat în regiunea Plovdiv.

Între altele, militarii americani aveau de eliberat bunkerele din jurul aerodromului.

În data de 11 mai, participanții la exercițiu au intrat într-o clădire din apropierea aerodromului, despre care au crezut că face parte din zona de antrenament.

Însă clădirea respectivă era a unei fabrici care produce utilaje de procesare a uleiului de măsline.

Nu s-au tras focuri de armă, precizează un comunicat al armatei americane.

"Armata SUA tratează cu seriozitate antrenamentele și pune pe primul loc siguranța soldaților americani, a aliaților noștri și a civililor. Prezentăm scuze sincere angajaților și responsabililor fabricii", menționează documentul, precizând că este în curs de investigare cauza erorii. 

Înregistrări video obținute stația afiliată Nova TV îi prezintă pe soldații americani echipați de luptă în timp ce intră în fabrică și sunt desfășurați pentru identificarea potențialului inamic.

Cel puțin un civil din fabrică asistă la scenă.

În cele din urmă, soldații, probabil conștienți de eroare, părăsesc locația.

Președintele bulgar Rumen Radev a condamnat incidentul și a spus că se așteaptă ca acesta să fie investigat.

"Este inadmisibil ca viețile cetățenilor bulgari să fie tulburate și puse în pericol de formațiuni militare, fie ele bulgărești sau ale unei armate străine. Exercițiile împreună cu aliații pe teritoriul Bulgariei trebuie să contribuie la edificarea securității și încrederii în apărarea comună, nu la creșterea tensiunilor", a spus președintele bulgar.

×
Subiecte în articol: SUA Bulgaria
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close