Antena 3 CNN Life Cum vor unii să trișeze moartea. Operaţia despre care se spune că prelungeşte viaţa. Ți-ai face așa ceva?

Cum vor unii să trișeze moartea. Operaţia despre care se spune că prelungeşte viaţa. Ți-ai face așa ceva?

Cum vor unii să trișeze moartea. Operaţia despre care se spune că prelungeşte viaţa. Ți-ai face așa ceva?
Sursa foto: foto: Pixabay.com
20 Noi 2017   •   22:55

Japonezii au fost întotdeauna atraşi de cititul în palmă, însă unii dintre ei au dus această pasiune la extrem.

Zeci de japonezi şi-au făcut deja operaţii estetice în palme, pentru a-şi mări linia vieţii, fiind convinşi că în acest fel îşi vor prelungi viaţa, potrivit odditycentral.com.

Un chirurg din Japonia a confirmat existenţa acestui tip de operaţie şi a afirmat că, până în prezent, a realizat zeci de astfel de intervenţii chirurgicale.

Operaţia de prelungire a liniei vieţii costă aproximativ 1.000 de euro.

sursa foto: odittycentral.com

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close