Antena 3 CNN Life Familie Despre “copilul încăpăţânat”: cum se manifestă criza de opoziţie în copilărie

Despre “copilul încăpăţânat”: cum se manifestă criza de opoziţie în copilărie

Despre “copilul încăpăţânat”: cum se manifestă criza de opoziţie în copilărie
04 Iun 2014   •   09:18
Copilăria mică aduce cu sine o serie de transformări fiziologice, psihice şi sociale asupra copilului care parcurge această etapă. Odată cu intrarea micuţului în colectivitate, între 2 şi 5 ani, transformările specifice acestei perioade au implicaţii profunde în sfera afectivităţii şi a relaţionării dintre copil şi anturaj.

Începând cu vârsta de 2 ani cel mic află că el reprezintă o individualitate cu voinţă proprie şi cu acces către autonomie. Începe să simtă diferenţierea dintre el şi mamă, dintre el şi cei apropiaţi. Această diferenţiere, precum şi nevoia copilului pentru independenţă pot genera ceea ce se numeşte “criza de opoziţie”. Aşa cum sugerează sintagma folosită anterior, opoziţionismul este caracteristica principală a acestei manifestări numite şi “vârsta lui NU!”.

Cum se manifestă criza de opoziţie?

-         copilul refuză regulile pe care părinţii sau alte persoane din anturaj le stabilesc (la vârsta de 4 ani nu respectă orele de somn sau de masă; refuză să mănânce sau, mai târziu, să se pregătească pentru a merge la grădiniţă);

-         are “crize de încăpăţânare”, uneori cu spasm al hohotului de plâns şi pare “greu de controlat”. Părinţii spun, adesea, că refuză să-l ia pe copil cu ei la cumpărături pentru că, dacă nu îi cumpără ce vrea el, ţipă sau începe să plângă necontrolat;

-         pare tot timpul nemulţumit şi îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru greşelile lui;

-         are tendinţa să “strice jocul celorlalţi copii”, “să nu respecte regulile jocului” şi “să facă numai cum vrea el”. De aceea este posibil ca ceilalţi copii să îl respingă şi să nu îl accepte alături de ei;

-         este pus în dificultate de a-şi face prieteni pentru că este “certăreţ” şi se înfurie cu uşurinţă pe ceilalţi;

-         uneori copilul se simte neiubit;

-         doreşte să se facă remarcat de educatori şi ajunge să-i “pârască pe ceilalţi copii”, fapt care va atrage şi mai mult dezaprobarea şi respingerea din partea colegilor.

În crizele de opoziţie, copilul nu manifestă rea-voinţă faţă de adult şi experimentează, adesea, sentimente de vinovăţie şi teama de a pierde dragostea celor apropiaţi. Acest sentiment de culpabilitate generează confuzie în mintea copilului, făcându-l mai capricios şi ostil. Astfel, opoziţia generează ea însăşi opoziţie. Dacă manifestările opoziţioniste se accentuează şi se permanentizează, este indicată consultarea unui specialist psiholog.

În următorul articol voi scrie despre modalităţile prin care adulţii pot gestiona comportamentul opoziţionist al copiilor.

 

Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi. Pentru consultaţii vă puteţi programa la numărul de telefon 0735 524 756 sau la [email protected]

×
Subiecte în articol: copilarie
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close