Pentru copiii care au achiziţionat capacitatea de simbolizare, Halloweenul este o sărbătoare îndrăgită de ei pe care o găsesc distractivă. Aceşti copii ştiu că monştrii întruchipaţi de cei de lângă ei nu sunt monştri reali, ci oameni cunoscuţi deghizaţi şi care au îmbrăcat nişte costume speciale. Aceşti copii se amuză când întâlnesc elemente „horror” specifice sărbătorii şi trăiesc cu plăcere momentele în care se joacă de-a monstrul sau de-a sperietoarea. Halloweenul este un prilej excelent prin care copiii (şi adulţii) scot la lumină fricile lor, spaimele lor, părţile întunecate pentru a şi le apropia şi a le îmblânzi.
Pentru unii copii însă, această sărbătoare poate deveni realmente un coşmar. Aceşti copii cred că ceea ce văd în faţa lor sunt monştri adevăraţi, sunt vrăjitoare reale. Ei se simt ameninţaţi de aceste personaje şi trăiesc, la nivel afectiv, un pericol extrem atunci când sunt puşi faţă în faţă cu ele. Pare că aceste personaje sunt chiar cele din visele cele mai urâte iar temerile lor legate de ele sunt prea mari pentru a putea fi îmblânzite. Liliacul construit din hârtie glasată şi atârnat de lampa de la grădiniţă nu este o jucărie, el este real. Scheletul simpatic din colţul camerei nu îl amuză pe copil, ci îl percepe ca fiind înfricoşător. Pentru acest copil, lumea viselor lui urâte a penetrat şi invadat realitatea externă. Prin urmare, el nu e capabil să vadă liliacul din hârtie glasată ca şi cum ar semăna cu un liliac, el crede ca liliacul din hârtie este un liliac real.
Am întâlnit o fetiţă de 4 ani care era extrem de înspăimântată atunci când erau spectacole de teatru la grădiniţă. Chiar dacă că era vorba de un personaj prietenos jucat (Albă ca Zăpada, de exemplu), ei îi era extrem de teamă, plângea şi refuza să participe la spectacol. Nimeni nu înţelegea de ce acestei copile îi era teamă de un om deghizat. Pentru fetiţă, un spectacol nu era trăit ca o poveste, ca ceva ţinând de lumea imaginară şi fantasmatică, el era trăit ca fiind real. Această realitate o înspăimânta.
Halloweenul este o sărbătoare în care fiecare dintre noi avem ocazia să dăm chip propriilor frici şi să le îmblânzim. Învăţăm astfel că teama, anxietatea reprezintă emoţii umane care trebuie acceptate şi trăite ca atare. Copiii sunt familiarizaţi cu aceste trăiri prin intermediul personajelor mitologice (Dracula, vampirul liliac, vrăjitoarea etc.) cu care se împrietenesc. Copiii care nu reuşesc să tolereze poveşti şi personaje care vorbesc despre teme legate de frică înseamnă că, pentru ei, propriile temeri sunt prea copleşitoare pentru a li se putea da un chip şi pentru a putea fi îmblânzite ulterior.
Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi. Pentru consultaţii în Bucuresti vă puteţi programa la numărul de telefon 0735 524 756 sau la [email protected]
