Pisicile sălbatice sunt atât de greu de observat, încât în unele părți ale Europei au fost considerate dispărute. Însă, în anumite zone, ele revin treptat, iar fotografii și cercetători surprind imagini rare cu aceste animale, scrie BBC.
În 2020, fotograful de natură Vladimír Čech Jr. înainta cu greu prin zăpadă într-o zonă militară din Munții Doupov, o regiune izolată și accidentată din Cehia. Voia să fotografieze pisica sălbatică europeană, o specie atât de discretă, încât fusese considerată dispărută în mai multe regiuni ale Europei.
„Pisica sălbatică este o creatură rară, care trăiește o viață plină de enigme”, spune Čech despre acest animal, care seamănă cu o pisică tigrată domestică, dar este mai robustă, cu coada mai stufoasă și un tipar distinctiv al blănii.
Deși se credea că pisica sălbatică a dispărut din Cehia în secolul XX, au fost totuși documentate câteva exemplare în Munții Doupov la sfârșitul anilor 2010, cu ajutorul camerelor de monitorizare simple, însă niciodată nu au fost obținute imagini de calitate superioară cu acestea în această zonă.
FOTO: vladimircechml.cz/en/
În ultimii ani, oameni de știință și fotografi folosind camere-capcană au surprins pisica sălbatică și în alte părți ale Europei. Se crede că discreția ei ar fi ajutat-o să supraviețuiască în secret persecuției istorice din partea vânătorilor, care au eradicat alte specii sălbatice, precum râsul.
„Pisica sălbatică este considerată «fantoma pădurilor»”
Se estimează că există aproximativ 140.000 de pisici sălbatice europene (Felis silvestris), răspândite în peste douăzeci de țări. Estimările precise sunt însă dificil de realizat din cauza timidității acestei specii: în locuri unde era considerată dispărută, precum Austria, camerele-capcană i-au confirmat prezența. „Pisica sălbatică este considerată «fantoma pădurilor» pentru că este extrem de greu de observat și nu se știe niciodată exact unde poate fi zărită”, spune Andrea De Giovanni, biolog și fotograf de natură din Italia, care a filmat o pisică sălbatică în Chiapporato, un sat abandonat din Munții Apenini, în 2020.
Pe baza observațiilor sale, De Giovanni bănuiește că pisica sălbatică nu urmează trasee previzibile, așa că e și mai greu de surprins: „Alte animale urmează aceleași poteci prin pădure. Pisica sălbatică merge unde vrea ea.”
De Giovanni nu își propusese inițial să filmeze o pisică sălbatică în „satul-fantomă”. „Nici măcar nu m-am gândit vreodată să fotografiez pisici sălbatice, dintr-un motiv simplu: mi se părea imposibil, sau cel puțin extrem de dificil”, spune el, având în vedere timiditatea și imprevizibilitatea acestora. În schimb, spera să prindă imagini cu lupi sau cerbi și instalase o cameră-capcană ascunsă, orientată spre una dintre casele părăsite.
Satul dărăpănat și abandonat Chiapporato este un loc misterios, accesibil doar pe jos. Printre obiectele rămase împrăștiate în ruine, De Giovanni a găsit un caiet din anii 1950, în care un copil descria cum își imagina călătoriile în spațiu. Iarna, a observat urme de lupi și cerbi pe aleile acoperite cu zăpadă.
Ultimul exemplar confirmat a fost împușcat în 1952
Când a văzut animalul mișcându-se în filmare, nu era sigur dacă era o pisică sălbatică sau domestică, așa că a trimis filmarea unor specialiști, care au identificat-o drept pisică sălbatică.
Pentru Čech, fotograful care lucra în zona militară izolată din Cehia, obținerea acestor imagini a însemnat și aventură, dar și multă ingeniozitate. Timp de decenii, pisica sălbatică fusese considerată dispărută, iar înregistrările recente din zonă erau foarte limitate.
„Istoric, pisica sălbatică era răspândită pe întreaga suprafață a ceea ce este astăzi Republica Cehă, cel puțin până în secolul al XVIII-lea”, spune Jarmila Krojerová, zoolog și expert în pisica sălbatică la Institutul de Biologie a Vertebratelor din cadrul Academiei Cehe de Științe. „Din cauza persecuției intense și a schimbărilor de peisaj, a dispărut treptat din zonele joase și mai târziu și din regiunile montane. Ultimul exemplar confirmat a fost împușcat în 1952, probabil în apropierea zonelor de graniță.”
Înregistrările moderne ale pisicii sălbatice în Cehia au început abia în 2011, când un exemplar a fost surprins de o cameră-capcană instalată pentru a fotografia râși în Munții Šumava, spune ea. De atunci, au existat apariții ocazionale, dar cunoașterea sistematică a fost redusă până când expertul Jiri Sochor a început o monitorizare detaliată în Munții Doupov. Cu permisiunea armatei, Čech a pornit împreună cu Sochor să obțină imagini de calitate mai bună.
„Am decis să-mi construiesc propria capcană foto”, spune Čech, combinând o cameră, o telecomandă, un senzor și alte componente. „Mi-am construit studioul foto în mijlocul pădurii.”
Fotografii precum cele realizate de Čech sunt foarte valoroase pentru conservare, spune Krojerová: „Ajută la creșterea conștientizării publice, comunică prezența și frumusețea acestei specii greu de observat și sunt un instrument puternic în promovarea conservării biodiversității.”
Krojerová și echipa sa au cercetat pisicile sălbatice de-a lungul graniței ceho-slovace și în vestul Boemiei, inclusiv în zona Doupov, folosind camere-capcană și bețe-atractor tratate cu tinctură de valeriană pentru a colecta probe. „Exemplarele pot fi identificate fie după genotipul unic, fie după tiparul blănii”, adaugă ea.
Pisicile sălbatice se ascund și sunt greu de studiat
În plus, asemănarea lor cu pisicile domestice tigrate duce adesea la „confundarea lor cu alte specii sau chiar la ignorarea lor completă”, spune Krojerová.
În Italia, Andrea Sforzi, expert în pisica sălbatică și director al Muzeului de Istorie Naturală Maremma din Grosseto, coordonează o bază de date în care echipa sa a adunat aproximativ 1.600 de fotografii și videoclipuri cu pisica sălbatică, trimise de cercetători, fotografi și membri ai publicului.
„În anumite zone din Italia, specia se extinde”, spune el, care a dat ca exemplu, partea de nord a Munților Apenini, unde De Giovanni a filmat pisica sălbatică. Istoric, pisica sălbatică și alte carnivore au fost vânate în Italia, dar începând cu sfârșitul secolului XX, legislația de protecție a ajutat specia să se recupereze, explică el.
Documentarea acestei reveniri presupune explorarea unor locuri la fel de misterioase precum pisica sălbatică.
„Este un loc ciudat, fascinant”, spune De Giovanni despre Chiapporato, satul abandonat în care a surprins pisica sălbatică intrând într-o casă. Satul fusese locuit de tăietori de lemne și producători de cărbune, care nu aveau apă curentă sau electricitate.
Când De Giovanni a vizitat Chiapporato, bătrânii satului muriseră, iar tinerii se mutaseră în localități mai bine conectate. Astăzi, „natura înghite acest sat”, spune el.
În timp ce oamenii părăsesc munții, alte specii revin, precum lupul și pisica sălbatică. Pentru De Giovanni, imaginile din Chiapporato ilustrează un proces mai amplu de depopulare.
„Este un fenomen despre care vorbim mult în Italia: munții sunt abandonati, oamenii se mută la oraș, iar unele activități tradiționale legate de viața la munte, precum exploatarea lemnului sau cultivarea castanilor, sunt în declin, astfel că nu mai există motive să trăiești acolo. Chiapporato este emblematic pentru acest proces, pentru că pe măsură ce oamenii părăsesc munții, alte specii revin”, spune el.
Sforzi, care a identificat animalul din filmarea lui De Giovanni drept pisică sălbatică pe baza aspectului său, spune că pentru o identificare completă ar fi necesară o analiză genetică, bazată pe fire de păr, care, din nou, sunt greu de obținut de la o specie atât de discretă.
Când a primit videoclipul lui De Giovanni, acesta era una dintre foarte puținele imagini cu pisici sălbatice din acea zonă. „A fost interesant pentru că era printre primele din acea regiune și era o imagine clară, suficient de bună pentru a vedea trăsăturile vizuale ale animalului”, a afirmat Sforzi.
Anul acesta, echipa de cercetare din Cehia, care îi include pe Čech și Sochor, a folosit telemetrie GPS, o metodă care presupune capturarea pisicilor, montarea de coliere radio, eliberarea și monitorizarea mișcărilor. „Am capturat primul mascul de pisică sălbatică din Republica Cehă în districtul militar Hradiště din Munții Doupov, la sfârșitul lunii februarie 2025”, spune Čech, iar apoi specialiștii i-au montat un colier telemetric.
„Datele obținute ne vor ajuta să înțelegem mai bine comportamentul lor și nevoile pe care le au față de mediile în care trăiesc. Datele noastre arată că arealele lor de viață sunt mult mai mari decât s-a crezut inițial, pot acoperi zeci de kilometri pătrați.”, adaugă el.
„După câteva decenii, această mică fiară misterioasă se întoarce în pădurile noastre”, spune Vladimír Čech.
Ştiri video recomandate
