O haită de câini sălbatici africani a călătorit 4.000 de kilometri, un record, în căutarea unor femele pentru împerechere. Oamenii de știință spun că aceasta este cea mai mare distanță parcursă de un mamifer în căutarea unui partener, ceea ce le oferă speranțe că animalele sălbatice se pot deplasa pe distanțe uriașe în ciuda presiunii tot mai mari exercitate de oameni, relatează BBC.
Haita formată din trei frați a traversat Zambia în zigzag, deplasându-se într-un peisaj tot mai schimbat de oameni. Cei trei câini au reușit să evite cu succes obstacole precum orașele mari.
Totuși, alți câini sălbatici, monitorizați cu ajutorul unor zgărzi cu GPS de oamenii de știință care au realizat acest studiu, au murit, după ce au fost prinși în capcane ilegale.
De exemplu, trei surori aproape că au finalizat o călătorie la fel de impresionantă, dar s-au oprit atunci când una dintre ele a fost prinsă într-o capcană.
Câinii sălbatici africani sunt printre cei mai rari prădători din Africa. În sălbăticie mai există doar aproximativ 6.000 de exemplare. Aceștia trăiesc în haite foarte unite, vânează împreună și sunt cunoscuți pentru faptul că se deplasează pe distanțe foarte mari în căutarea unor teritorii noi și a unor oportunități de reproducere cu alte haite.
Aceste mamifere nu se pot împerechea în interiorul haitei în care s-au născut, așa că fie așteaptă și la un moment dat ar putea moșteni haita, fie pleacă la vârsta de doi sau trei ani în căutarea unui partener.
Frații au parcurs aproximativ 420 de kilometri în linie dreaptă pe durata a opt luni, dar au călătorit în total aproape de zece ori această distanță, traversând un peisaj fragmentat.
Astfel de călătorii sunt cunoscute drept dispersări, adică deplasări într-o singură direcție în căutarea unui partener, un comportament distinct de migrație, în cadrul căreia animalele se deplasează înainte și înapoi în funcție de anotimp, în căutarea hranei sau a unui habitat.
Poate mai semnificativ decât distanța în sine a fost ruta pe care câinii sălbatici au parcurs-o prin Zambia. Aceștia s-au deplasat între zone importante pentru fauna sălbatică, ocolind regiuni în care se află obstacole majore create de oameni, inclusiv capitala Lusaka și zone industriale puternic dezvoltate.
Acest traseu sugerează că populațiile de câini sălbatici din estul și sudul Africii ar putea fi mai conectate între ele decât credeau anterior specialiștii în conservarea naturii.
„Este plauzibil să credem că fiecare populație importantă de câine sălbatic din estul și sudul Africii, altele decât cele aflate în zone împrejmuite, ar putea fi conectate”, a spus profesorul Scott Creel de la Universitatea de Stat Montana, autorul principal al studiului.
Dr. Scott Creel, care studiază câinii sălbatici africani din 1991, a spus că studiul este de natură să aducă un optimism precaut. Dar, a atras el atenția, atunci când vine vorba despre eforturile de conservare „paharul este pe jumătate gol și pe jumătate plin”, subliniind amenințarea reprezentată de lațurile folosite de braconieri.
Astfel, în timp ce cei trei câini masculi au dus la căpăt călătoria lor extraordinară, două din cele trei femele au murit.
Cercetătorii au identificat un tipar: membrii supraviețuitori ai haitei reveneau în mod repetat în același loc, un comportament care indică adesea moartea unui partener.
Cercetarea, publicată în revista Ecology, susține apelurile pentru crearea unor fâșii de teren natural în afara ariilor protejate, care să conecteze zonele separate de faună sălbatică, fragmentate de drumuri, localități sau ferme.
Bruce Ellender, unul dintre co-autorii studiului și directorul pentru conservare al Kafue în cadrul organizației de mediu The Nature Conservancy, a spus că speciile care se deplasează pe suprafețe mari, precum câinii sălbatici și elefanții, au nevoie de peisaje conectate pentru a supraviețui în viitor. „Nu putem să ne uităm la aceste zone protejate ca la niște insule și să ne așteptăm să fie funcționale pe termen lung, trebuie să privim lucrurile într-un context mult mai larg”, a spus el.
