Era o zi obișnuită de marți, iar Richard Jackson, pe atunci un înalt funcționar britanic în vârstă de 37 de ani, mergea cu trenul spre serviciu când a făcut ceea ce avea să numească mai târziu cea mai mare greșeală din viața lui: a uitat în vagon un dosar cu documente strict secrete. Când și-a dat seama, era deja prea târziu. Incidentul a ajuns rapid în presa națională, iar Jackson spune că a fost copleșit de rușine și umilință.
Aproape 20 de ani mai târziu, el a povestit pentru podcastul „Life Changing” de la BBC Radio 4 cum acea zi i-a schimbat viața și cum a reușit, în cele din urmă, să o ia de la capăt.
La vremea respectivă locuia în Yateley, Hampshire, cu soția sa, Maddie, și una dintre fiicele vitrege. Era foarte concentrat pe carieră și ajunsese să lucreze chiar și 100 de ore pe săptămână. „Îmi legam valoarea ca om de carieră, de funcție, de poziție și de responsabilități”, spune el.
Jackson fusese detașat de la Ministerul Apărării la Cabinet Office, unde lucra pe probleme de terorism internațional și avea acces la informații provenite de la GCHQ, MI5 și MI6. Într-o seară de luni, a plecat de la birou cu mai multe formulare pe care trebuia să le completeze pentru detașare. Abia acasă a observat că printre ele se aflau și „două documente despre două subiecte clasificate, ambele strict secrete”.
Spune că ar fi trebuit să sune imediat și să ceară ca documentele să fie ridicate în siguranță, dar a decis să le ducă personal înapoi a doua zi.
„Poate că, dacă le duc înapoi, nimeni nu va afla vreodată”, își amintește el. A pus actele într-un dosar portocaliu și, în tren, își repeta în minte să nu-l uite. Totuși, a coborât fără el. „Pentru o clipă, am simțit că lumea s-a oprit”.
A mers apoi la toate stațiile unde oprise trenul, sperând că cineva predase dosarul, însă fără rezultat.
Când a ajuns acasă și și-a văzut soția, a cedat. „I-am spus că ne-am distrus viețile. Pur și simplu m-a ținut în brațe. Mi-a spus că va fi bine și că vom trece prin asta.” A doua zi, Jackson a aflat că documentele fuseseră găsite și predate BBC. Mai întâi a simțit ușurare că actele erau din nou într-un loc sigur, apoi și-a dat seama că incidentul urma să devină public. „Eram principala știre la jurnalul de la ora 18:00. Apoi am fost suspendat până la finalizarea anchetei”.
„Înceercam să găsesc o cale fără durere de a muri”
Perioada care a urmat a fost cea mai grea. Jackson s-a izolat acasă, iar într-o zi soția sa l-a găsit plângând pe canapea. El spune că în acea dimineață încercase să găsească „o cale fără durere de a muri”.
Discuția pe care a avut-o atunci cu Maddie l-a făcut să înțeleagă că nu putea trece singur prin tot ce se întâmpla.
Cabinet Office a stabilit că fusese vorba despre o abatere gravă, iar Jackson a fost retrogradat cu trei grade. A fost acuzat în baza Legii privind secretele oficiale, a evitat închisoarea și a primit o amendă de 2.500 de lire sterline. Legal, cazul se încheiase, însă rușinea și regretul au rămas. „Eu am reparat foarte puțin. O mulțime de oameni m-au reparat pe mine”, spune el despre sprijinul primit în acea perioadă.
După ce s-a întors la Ministerul Apărării într-un post de resurse umane, Jackson a lucrat la Departamentul pentru Cultură, Media și Sport, inclusiv la proiecte legate de Jocurile Olimpice. A părăsit apoi administrația publică, a lucrat pentru Samaritans și, ulterior, a condus o echipă de analiști care evalua riscurile globale de terorism. După ce și-a pierdut locul de muncă, și-a înființat propria companie de coaching, NewDay, prin care îi ajută pe cei care lucrează cu informații sau materiale greu de gestionat emoțional.
Jackson spune că experiența lui poate fi dovada că viața nu se termină după o greșeală uriașă. „Poți ajunge într-un loc foarte rău și totuși să te ridici și să treci prin asta”.
Întrebat dacă s-a iertat, spune că nu, dar că este din nou fericit. Lucrează mai puțin, este mai prezent acasă și spune că apreciază mult mai mult oamenii din jurul lui.
Ce spune că l-a ajutat să-și revină
Richard Jackson a vorbit și despre câteva lucruri care l-au ajutat să treacă peste perioada cea mai grea:
Scoate gândurile din minte. Atunci când ești într-un moment foarte greu, mintea poate trece rapid de la „am făcut o greșeală teribilă” la „nu valorez nimic”. Să scrii ceea ce simți sau să vorbești cu cineva încetinește acest proces și te ajută să observi când faci astfel de salturi de la un gând la altul.
Continuă să faci lucrurile care îți plac. Când simți că nu meriți nimic bun, ai tendința să renunți tocmai la activitățile care te ajută. Poate fi sala, o carte sau o plimbare lungă. Important este să rămână în rutina ta.
Amintește-ți ce ai făcut bine. Jackson spune că ține lângă birou un panou cu lucruri pe care le-a realizat și cu mesaje frumoase primite de la alții. Pentru el, este o dovadă concretă că nu este definit de acea singură greșeală.
Găsește o persoană care să fie sinceră cu tine. Ai nevoie de cineva care să te susțină, dar care să îți și spună când începi să renunți la obiceiurile care îți fac bine.
Separă ceea ce poți repara de ceea ce nu poți. Dacă ai făcut rău cuiva, asumă-ți responsabilitatea, cere-ți scuze și repară ce se poate. Dar nu lua asupra ta lucruri pentru care nu ești responsabil.
Nu transforma cel mai rău moment al vieții în întreaga ta poveste. „Nu ești acea greșeală”, spune Jackson. Ești în continuare persoana care ai fost înainte și poți deveni, după acel moment, cineva pe care încă nu ai avut ocazia să-l cunoști.