Născută într-o familie extrem de bogată, nepoată a magnatului bolivian al staniului Simón Patiño și copilul contelui Guy du Boisrouvray, copilăria Albinei du Boisrouvray a fost plină de strălucire și lux: servitori zi și noapte, vacanțe fastuoase în străinătate și reședințe în întreaga lume.
Dar Albina a avut totul și nimic în copilărie. „În ceea ce privește bogăția, era un mediu tropical, dar în ceea ce privește afecțiunea, era Polul Nord. Era foarte rece. Niciodată nu am stat pe genunchii mamei mele”, povestește femeia de 86 de ani pentru Metro, din locuința sa din Paris.
› Vezi galeria foto ‹
O pasăre prinsă într-o colivie aurită
Unicul copil al părinților ei, ea a trăit în Egipt, Maroc, Franța, Elveția, Anglia și SUA, făcând parte din ceea ce ea numește „o familie de nomazi opulenți”.
Crăciunurile le petreceau la Hotelul Palace din Saint-Moritz, în Alpii Elvețieni, unde Albina observa viața femeilor cu unghii lungi și roșii, care nu munceau și al căror unic scop părea să fie „să arate bine și să poarte cele mai la modă haine”.
Se simțea ca o pasăre prinsă într-o colivie aurită și nimic nu părea să aibă sens.
„Niciodată nu am simțit că aparțin lumii în care am aterizat. Familia mea nu prea îmi acorda atenție sau grijă. De la vârsta de șapte ani am fost trimisă în diverse locuri, la diverse persoane”, își amintește Albina.
Când era mică, i se permiteau vizite zilnice la mama sa „15 minute de plictiseală reciprocă”, spune ea. Odată, după ce s-au mutat într-o nouă casă într-o suburbie bogată a Parisului, Albina a căzut în gol pe puțul liftului. Șocată și rănită, își amintește că a fost așezată pe o canapea, în timp ce mama ei, stând în prag, a spus: „Puneți o cârpă sub cap, sângele o să păteze tapițeria”.
Crescută de bone și guvernante, Albina a petrecut și o perioadă într-un internat rece din Anglia, pe care l-a urât.
Totuși, octogenara nu se plânge când privește înapoi la copilăria sa lipsită de afecțiune. Dimpotrivă, a folosit distanța față de familie pentru a-și cultiva o minte creativă și un spirit liber.
Își amintește cât de profund a fost afectată de inegalitățile frapante pe care le vedea adesea în călătoriile sale. La Hotelul Plaza din New York, unde familia s-a refugiat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a scăpa de Franța ocupată, își amintește cum arunca jucării pe gura cutiei poștale, dar afară, în oraș, și vedea oameni care nu aveau nimic.
„Pe străzile din New York am văzut oameni trăind în sărăcie, când treceam prin Harlem ca să mergem la grădina zoologică sau pe Long Island. M-au marcat disparitățile și inegalitatea”, spune Albina.
Își amintește de „oameni înghețați, în zdrențe, în frigul cumplit” și de un incident în Central Park, când i s-a interzis să se joace cu copii de culoare.
Pentru Albina, a cărei origine era mixtă, totul era confuz. Asta a făcut-o să devină o adolescentă implicată politic, care se certa cu tatăl ei din cauza educației și care, în cele din urmă, a fondat o companie de film de succes.
Pierderea dureroasă a unicului ei copil
Dar adevăratul sens al vieții l-a găsit odată cu nașterea singurului ei copil, François-Xavier, în 1961. Odată cu sosirea lui pe lume, Albina s-a simțit „profund liniștită, plină de fericire și copleșită”. Lumea ei, în sfârșit, avea sens.
Pe măsură ce creștea, François-Xavier (sau FX, cum era alintat) i-a călcat pe urme tatălui lui pilot, Bruno, în pasiunea pentru aviație. Dezamăgit că nu putea fi primul om pe Lună, și-a propus să intre în compania elvețiană de salvare aeriană Air-Glaciers și a reușit.
„Și-a riscat viața de nenumărate ori, în ceață, în vânt, lângă cabluri electrice periculoase. François era foarte curajos și extrem de devotat salvărilor”, își amintește Albina.
Apoi a venit iarna anului 1986, când a primit un telefon devastator de la Bruno: François murise într-un accident de elicopter. Avea 24 de ani. „Viața mea s-a sfârșit atunci, pe 14 ianuarie. Am fost complet distrusă. François a fost prioritatea mea toată viața, iar prioritatea mea dispăruse”.
Albina a căzut într-o depresie profundă care a durat aproape un deceniu. Deși a continuat să muncească, viața nu mai avea sens.
Moștenirea imensă primită și dată mai departe
Când tatăl ei murise, cu șase ani înainte, ea moștenise milioane, o avere de care nu se atinsese, intenționând să i-o lase fiului ei. Dar acum nu mai suporta s-o păstreze.
Așa că Albina a vândut tot: tablouri, bijuterii, mobilier, casa, chiar și compania de film - în total 100 de milioane de lire sterline (113 milioane de euro). Trei sferturi din avere le-a folosit pentru a înființa Fundația FXB, în numele lui François-Xavier. Restul le-a reinvestit în imobiliare și afacerea ei hotelieră.
Nu a fost o decizie grea. „Pentru mine a fost ceva firesc. Neavându-l pe fiul meu, am vrut să continui misiunea lui de salvare, dar într-un sens mai larg. Să vând totul a fost o ușurare. Eram în armonie cu credințele mele. Puteam repara ceva din disfuncționalitatea lumii, mai ales din uriașele inegalități pe care le văzusem”.
S-a dedicat combaterii epidemiei de SIDA, care afecta disproporționat persoanele sărace în anii ’80 și ’90, în special în Africa sub-sahariană, unde sărăcia, sistemele medicale slabe și inegalitatea de gen sporeau riscurile și limitau accesul la îngrijire.
Prin fundație, Albina a lansat ONG-uri și centre universitare în America, precum și case de „îngrijire pline de dragoste” pentru orfanii de SIDA în Washington, Thailanda, Brazilia și Columbia. A adus servicii medicale și educație în India și Africa și a ajutat milioane de oameni să iasă din sărăcie extremă.
Eliberarea
Filantropia a ajutat-o să se elibereze de norul sub care trăia. „Slavă Domnului că am avut munca. Mi-a luat mintea de la durere. Mi-a trebuit mult timp să simt că nu mai sunt complet vulnerabilă și distrusă”, spune ea.
De asemenea, a ajutat-o să realizeze că nu era singură. „Când am mers în Liban, în timpul războiului, ca să duc hrană și medicamente refugiaților de ambele părți, am înțeles că fac parte din condiția umană generală, atât de plină de suferință și pierdere. Oamenii aceia nu pierduseră doar un copil. Pierduseră mai mulți. Familii întregi. Și m-am gândit: «Hai, Albina, trage-ți ciorapii sus. Mergi mai departe»”.
De atunci, a muncit neobosit. L-a cunoscut pe Nelson Mandela, a primit nenumărate premii și, cel mai important, prin FXB Global, a ajutat milioane de oameni din 20 de țări să se ridice din sărăcie.
Programul „Satele FXB” este conceput pentru a-i ajuta pe oameni să atingă independența financiară, începând cu oferirea nevoilor de bază – hrană, educație, servicii medicale – în timp ce învață gestionarea banilor, au acces la împrumuturi și primesc capital pentru a începe mici afaceri.
Astăzi, locuind între Paris, Elveția și Portugalia, Albina duce o viață modestă, în acord cu valorile sale. Spune că nu deține nimic de valoare, în afară de o mașină Suzuki în Portugalia.
„Trăiesc confortabil. Deja simt că am prea mult. Aproape că nu mai cumpăr haine. Cele pe care le am de 50 de ani sunt bune. Le voi purta până nu vor mai merge. Nu intru în magazine. E plictisitor. Ți-ai putea folosi timpul pentru lucruri mult mai productive”.
„Nu înțeleg rostul de a vrea lucruri sclipitoare în jurul tău”, adaugă Albina. „Zilele trecute mă uitam la ramele mele foto de argint și am decis că le voi vinde pe toate și voi folosi banii pentru fundație. Ceea ce contează e fotografia din ele. Lucrurile nu contează. Contează relațiile și iubirea”.
Privind înapoi la cei 86 de ani ai săi, Albina este plină de zâmbete și energie. Vorbește repede, cu pasiune și idei despre cum putem cu toții să contribuim la reducerea inegalităților. Ar vrea ca, de exemplu, miliardarii să fie taxați cu un procent din profituri, banii fiind direcționați către ONG-uri, pentru că, în opinia ei, guvernele administrează foarte prost țările.
„Am făcut ceea ce trebuia să fac. Mă simt împăcată acum și simt că pot muri în pace”, spune Albina.
Ştiri video recomandate
