Femeile care locuiesc în Sectorul 1 pot face gratuit teste Babeș-Papanicolau în lunile iunie și iulie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, în cadrul campaniei de prevenție medicală derulate în acest sector, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, tot în această perioadă sunt organizate la Caraiman și sesiuni de informare despre infecțiile cu transmitere sexuală și despre importanța vaccinării împotriva HPV.
Programările pentru toate testările gratuite din campanie se pot face direct la Complexul Caraiman sau la numerele de telefon 0786.898.884 și 0762.251.008. Telefonic, cei interesați pot suna de luni până joi, între orele 9:00 și 15:00, iar vineri între 8:00 și 13:00.
Campania de screening continuă și în lunile următoare, cu alte investigații gratuite. În august sunt programate spirometrii pentru persoanele cu vârste între 50 și 80 de ani, în special fumători.
În septembrie urmează screeningul dermatologic prin dermatoscopie, pentru identificarea leziunilor cutanate suspecte.
În octombrie este programat screeningul oftalmologic pentru persoanele de peste 40 de ani, prin măsurarea tensiunii oculare, utilă în depistarea glaucomului.
În noiembrie vor avea loc testări pentru depistarea diabetului zaharat, prin măsurarea glicemiei și consiliere nutrițională, precum și testări PSA pentru depistarea cancerului de prostată la bărbații de peste 50 de ani.