Cele opt centre de paliație construite din fonduri europene, prin proiectul PAL-PLAN de peste 25 de milioane de lei, nu funcționează nici astăzi – niciunul. Alexandru Rogobete, ministru al Sănătății până în aprilie 2026, a declarat, pentru Antena3.ro, că vina nu e legată doar de lipsa sporurilor sau a posturilor blocate, ci a felului în care au fost gândite de la bun început. Soluția pentru criza paliației, susține fostul ministru, nu e construirea de spitale noi, ci transformarea celor goale – iar lipsa sporurilor care a blocat centrele e deja corectată într-un program care stă, acum, pentru că România are doar un guvern interimar.
De ce nu au funcționat cele opt centre
Proiectul PAL-PLAN, de peste 25 de milioane de lei, în majoritate bani europeni, trebuia să livreze opt centre-pilot de paliație. Nu funcționează niciunul.
Într-o declarație pentru Antena3.ro, Alexandru Rogobete nu contestă cauzele tehnice invocate de furnizori – sporuri, posturi blocate, tarife. Dar spune că problema ține de felul în care a fost construit proiectul de la bun început.
„Cine le-a făcut... și am spus de multe ori, la screening a fost aceeași situație: cine le-a făcut și le-a gândit, nu a gândit și n-a văzut mai departe de momentul în care se închide proiectul cu fonduri europene. Adică ele nu sunt gândite, n-au fost gândite, din păcate, a fi sustenabile și a se transforma în programe naționale cu finanțare, fie de la Ministerul Sănătății, fie de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după ce se încheie programul de fonduri europene”, declară fostul ministru.
„Degeaba facem proiecte cu fonduri europene un an, doi, trei, patru, cât durează fondurile europene, și apoi moare proiectul și nu se mai întâmplă nimic”, adaugă el.
Traininguri făcute, metodologii scrise, mașini cumpărate. Toate acestea au fost finalizate.
„Însă ele pot funcționa doar dacă au un program național sau o finanțare”, explică fostul ministru al Sănătății.
Sporurile
Una dintre cauzele concrete ale eșecului: Legea salarizării 153/2017 acordă sporul de paliație doar personalului din secții cu paturi – nu și celor din ambulatoriu sau de la domiciliu, adică exact structurile pe care le înființau centrele-pilot. Asistentele trimise la cursuri au refuzat mutarea, pentru că își pierdeau sporul.
„Programul pe care l-am pus în transparență, programul de îngrijiri paliative și îngrijiri la domiciliu de care v-am spus, reglementează această problemă. Tocmai asta modifică programul de care v-am spus, corectează situația asta”, mai spune Rogobete.
Adică soluția există. Doar că în acest moment nu poate fi pusă în aplicare, din cauză că nu avem un guvern plin.
Rogobete propune și o măsură complementară, împrumutată din alte sisteme: rotația personalului.
„Este foarte greu pentru cineva, pentru o asistentă, de exemplu, să stea 10 ani de zile numai într-un centru de ăsta. Este greu psihic, psihologic de dus, și atunci sunt locuri în care se practică un fel de rotație, adică o săptămână pe lună faci doar acolo și, prin rotație cu personalul de la spitalul județean sau din altă parte, se pot acoperi turele astea. Pentru că la zonele de paliație, la zonele de oncologie, la zonele acestea grele se recomandă rotația personalului la un anumit interval” – Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății.
Blocajul de la Ministerul Justiției
Acesta confirmă că, în prezent, programul național de îngrijiri paliative este blocat la Ministerul Justiției, întrucât un guvern interimar nu poate promova o politică publică nouă.
„Acuma, acesta este un motiv (blocajul de la Ministerul Justiției – n.r.). După care doi, în paralel, am dat drumul la Programul Național de Îngrijiri la Domiciliu și l-am pus în transparență decizională. Era o hotărâre de guvern la fel, am plecat, nu știu dacă e pe circuit sau pe unde este, dar cert este că astea două programe sigur nu-ți rezolvă complet problema și situația, dar pot debloca lucrurile. Eu sper ca odată cu deblocarea Guvernului, aceste două programe să fie aprobate, pentru că ele își vor vedea efectul într-un termen scurt” – Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății.
Despre strategia națională de paliație, elaborată voluntar de zeci de specialiști în grupul de lucru pe care chiar el l-a înființat, spune că „a produs un material destul de stufos cu circuitul pacientului, cu cine este responsabil, cu metode de finanțare și așa mai departe, care nu știu acum în ce situație este. Eu, când am plecat la sfârșitul lunii aprilie, era aproape finalizat”.
Soluția: transformați spitalele goale. „Altă soluție nu există”
„Sunt județe în care, pe lângă Spitalul Județean, la distanță mică, 20-30-40 km, mai sunt trei sau patru spitale orășenești care trimit oricum totul mai departe și care au un grad de ocupare foarte mic, n-au UPU, n-au urgențe, n-au nimic. Astea, de fapt, ar trebui transformate, nu închise, dar transformate în centre de paliație, în centre de îngrijire, în centre pentru pacienții cronici. Asta este soluția, altă soluție nu există”, adaugă fostul ministru.
Rogobete spune că a și făcut asta, punctual, ca secretar de stat și apoi ca ministru: „Vă dau acuma câteva exemple care îmi vin în cap: la Făgăraș, de exemplu, sau la Săcele, în Brașov, sau mai sunt mai multe locuri unde am încercat să-i conving să-și transforme paturile sau secțiile care au grad redus de ocupare, sub 10%, sub 20%, în paturi de paliație, și mulți dintre ei au început să facă acest lucru și o fac în continuare”.
El aduce și argumente economice: „Gândiți-vă că un spital care are gradul de ocupare de 10% și stă pe arierate, dacă-l transformi în așa ceva, el va intra pe profit”.
Ce trebuie pentru asta?
„Avem nevoie de câteva măsuri legislative, dar nu-s grele. Vorbesc aici de câteva modificări în Legea 95, simple, de cele două programe de care v-am spus și pe care n-am mai apucat să le aprob pentru că am plecat. E nevoie de finanțare, evident (...) și, evident, resursa umană, resursa umană angajată, asistenți medicali, infirmieri și medici, dar nu atât de mult, adică profilul acestor centre este mai mult axat pe zona de îngrijire, adică asistente, kinetoterapeuți, logopezi, psihologi” – Alexandru Rogobete, fostul ministru al Săntății.
Modelul pe care îl recomandă este cel al Belgiei.
„Cunosc destul de bine sistemul, din motive personale, că stau părinții mei acolo de 20 de ani – exact așa au făcut. Au transformat anumite spitale vechi, ambulatorii sau vechi, cum se numeau la noi înainte policlinici, care erau mai mari, le-au transformat în așa ceva”, susține acesta.
De ce contează: „Ținem paturile de ATI ocupate cu pacienți cronici”
Rogobete explică impactul direct asupra sistemului de urgență: „Dacă noi ținem secțiile de ATI din spitalele de urgență ocupate cu pacienți cronici, dar dependenți de ventilatorul mecanic, adică pacienți critici, dar cronici în același timp... În mod normal, sau în alte țări, acești pacienți, după ce stau 20-30 de zile sau în funcție de diagnosticul pe care îl au, sunt transferați tot într-o secție de terapie intensivă, dar într-un spital de paliație sau într-un spital de bolnavi cronici”.
„De ce e important fluxul ăsta? Pentru că altfel – și asta se întâmplă la noi, din păcate – spitalele de urgență sunt supraaglomerate, urgențele reale stau prin UPU, se transferă între spitale, haosul pe care îl cunoașteți. Mutăm pacienții de la un spital la altul, că nu găsim loc, iar celelalte spitale stau goale. Ori asta nu este în regulă”, adaugă fostul ministru.
A doua rațiune e socială.
„Îngrijirea pe termen lung este o piesă de responsabilitate socială și a sistemului până la urmă. Adică foarte mulți se confruntă cu o astfel de situație. Să îngrijești acasă un asemenea bolnav e îngrozitor pentru familie. Sunt oameni care nu se descurcă să îngrijească acasă un bătrân, și e firesc să se întâmple asta. Și acel pacient are nevoie de asistență medicală specializată, nu i-o poți oferi acasă”, explică Alexandru Rogobete.
Iar costul, spune el, e mult mai mic decât își imaginează lumea: „Îngrijirea unui pacient paliativ sau îngrijirea unui pacient cronic la finalul vieții nu este atât de scumpă, pentru că nu se escaladează tratamentele, e doar o îngrijire absolut firească de asistență medicală simplă”.
Modelul: Spania
Întrebat spre ce sistem ar trebui să se uite România, Rogobete răspunde că, din punctul lui de vedere, Spania ar fi cel mai bun.
„Pentru că în Spania au cel mai dezvoltat serviciu social și de reintegrare socială și de paliație, din punctul meu de vedere, din Europa. Am fost, am vizitat, am văzut centre de paliație, am stat cu ministrul sănătății de acolo o zi întreagă, ne-a arătat, am intrat în contact cu echipa dânsei, ne-a trimis inclusiv strategia lor, după care noi ne-am inspirat și am încercat să o adaptăm cât se poate de mult în România”, declară fostul ministru al Sănătății.
Iar argumentul ține de vechime, spun el. E un sistem care a arătat, în ani, că funcționează.
„Mi se pare un sistem funcțional pe de o parte și, pe de altă parte, un sistem care a fost testat. Ei au acest mecanism social și de asistență socială, dar și medicală, pus în practică de peste 20 de ani și l-au tot adaptat până când a ajuns într-o formă legislativă matură. Dar și Belgia are un model foarte bun” – Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății.
„Nu mă încălzește cu nimic că toate centrele de paliație sunt publice”
Fostul ministru mai susține și că paliația nu trebuie să fie neapărat publică.
„Consider că nu trebuie să fie toate publice. Cred că o colaborare între sistemul public și cel privat, respectiv cel nonguvernamental, chiar, de ce nu, pe zona asta, poate aduce un impact pozitiv. Nu mă încălzește cu nimic că toate centrele de paliație sunt publice, de stat, pentru că dacă plătim serviciile ca la spital, e tot aia. Ori că le plătesc la un spital public, ori că le plătim la un spital privat, este exact același lucru din punctul de vedere al bugetului. Adică un parteneriat în care să fie și publice, și sociale, și private, și ONG-uri. Eu așa văd sau, cel puțin, așa am pus problema cât am fost la Ministerul Sănătății”, spune Rogobete.
În concluzie, susține fostul ministru, României îi lipsește infrastructura, o strategie națională multianuală, finanțarea predictibilă și resursa umană dedicată centrelor de paliație. Și le-a explicat pe fiecare în parte.
„Infrastructura de abia acum începe să se dezvolte, dar mai e nevoie, deci nu e suficient. E încă la început. Am avea nevoie de o strategie pe 4 ani sau pe 6 ani de zile, care să aibă niște obiective simple, clare și care pot fi îndeplinite, nu tot felul de cai verzi pe pereți cum se puneau până acum în strategiile astea și nu se îndeplinea nimic din ele”, mai spune Rogobete.
„Moartea are demnitate”
„Maestrul meu, când am intrat în medicină, mi-a zis un lucru foarte important, și anume că moartea are demnitate. Ori pacienții, oamenii care sunt pe finalul vieții au nevoie să fie îngrijiți în demnitate la final, măcar la final. Dacă în timpul vieții n-au avut parte. Indiferent de cine au fost și ce au făcut”, adaugă fostul ministru.
Alexandru Rogobete a demisionat din funcția de ministru al Sănătății în aprilie 2026. Guvernul Bolojan a căzut prin moțiune de cenzură pe 5 mai. Ministerul Sănătății e condus, în interimat, de Cseke Attila.
