Tot mai mulți oameni renunță la cremele de protecție solară cu filtre chimice în favoarea celor minerale, din cauza temerilor legate de toxicitate, impact asupra mediului și eficiență. Dar există cu adevărat o diferență clară între ele?
În ultimii ani, cremele cu filtre minerale au câștigat teren, alimentate de îngrijorările legate de potențialele efecte nocive ale filtrelor chimice - asupra sănătății umane, asupra creierului sau asupra recifelor de corali. Aceste produse reprezintă acum segmentul cu cea mai rapidă creștere din piața globală a cremelor de protecție solară.
Totuși, dezbaterea dintre cremele „chimice” și cele „minerale” este plină de confuzii. Multe afirmații frecvent întâlnite - că filtrele minerale nu conțin chimicale, că cele chimice sunt dovedite a fi periculoase sau că cele chimice absorb razele UV, în timp ce cele minerale le reflectă - sunt, în realitate, inexacte sau pur și simplu false, scrie BBC.
Ce înseamnă „chimic” și „mineral”?
„Totul este o chimicală”, explică Brian Diffey, profesor emerit de fotobiologie la Universitatea din Newcastle, Marea Britanie, și autorul sistemului de clasificare UVA folosit pe etichetele cremelor. Ceea ce numim în mod obișnuit „filtru chimic” este de fapt un filtru organic, adică o substanță care conține legături carbon-hidrogen. Filtrele anorganice - adesea numite „minerale” - cum ar fi oxidul de zinc și dioxidul de titan, nu conțin aceste legături. Dar toate sunt, din punct de vedere chimic, substanțe chimice.
Protecția împotriva razelor solare nu e o invenție recentă. În trecut, oamenii foloseau umbrele, pălării, unguente din plante sau paste din argilă, tradiții care se mai păstrează în unele regiuni din Africa și azi. Primele descoperiri științifice despre radiațiile ultraviolete (UV) au apărut în secolul al XIX-lea, iar substanțe precum sulfatul de chinină sau taninul din scoarță de copac au început să fie recomandate pentru protecția pielii.
Acestea, ca și altele descoperite ulterior, au fost considerate filtre organice, ceea ce numim astăzi filtre „chimice”. Ulterior, au apărut compuși sintetici precum avobenzona, oxibenzona sau octinoxatul, care absorb razele UV mult mai eficient decât versiunile timpurii. Între timp, au fost introduse și cremele pe bază de filtre minerale, dar și acestea sunt produse în laborator.
Reflecție sau absorbție?
Mult timp s-a crezut că filtrele chimice absorb razele UV, iar cele minerale le reflectă, o idee popularizată inclusiv de o monografie FDA din anii ’70. Așa a apărut și termenul „filtru fizic”, folosit pentru produsele cu oxid de zinc sau dioxid de titan.
Dar cercetările moderne arată altceva. „Oamenii cred că filtrele minerale reflectă radiațiile ultraviolete. Nu e adevărat”, spune Antony Young, profesor emerit de fotobiologie experimentală la King’s College London. De fapt, un studiu din 2015 a demonstrat că aceste filtre reflectă sau dispersează doar 4-5% din radiațiile UV, restul sunt absorbite.
Mai mult, mecanismul de „reflecție” nu e o reflectare propriu-zisă, ci o dispersie. Razele nu sunt respinse de suprafața particulei, ci pătrund în ea, interacționează cu moleculele și sunt împrăștiate în diverse direcții - un proces numit „scattering”.
În realitate, multe produse conțin o combinație de filtre organice și anorganice. Iar din perspectiva dermatologilor, nu contează atât de mult cum funcționează - prin absorbție sau reflecție - ci cât de bine protejează pielea de radiațiile dăunătoare.
Diferențe de textură și absorbție
Totuși, utilizatorii simt o diferență între cele două tipuri. Filtrele organice fiind solubile, permit formulări mai ușoare, transparente și fluide. Cele anorganice, insolubile, pot lăsa un aspect albicios pe piele. În ultimii ani, tehnologia a redus semnificativ dimensiunea acestor particule, astfel încât efectul de „piele albă” s-a diminuat.
S-au ridicat unele temeri legate de faptul că nanoparticulele ar putea pătrunde în piele, dar studiile arată că ele nu trec de stratul superficial (stratum corneum) și nu ajung în fluxul sanguin.
Filtrele chimice pot fi absorbite într-o mică măsură sistemic, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt dăunătoare. În cele mai multe cazuri, aceste substanțe acționează la nivelul pielii, acolo unde apar arsurile solare.
Unele studii pe animale au arătat efecte hormonale, dar în condiții extreme. De exemplu, într-un studiu din 2001, șobolani nou-născuți au fost hrăniți cu doze uriașe de oxibenzonă. Aplicată proporțional pe oameni, o astfel de expunere ar presupune folosirea zilnică a unei creme cu 6% oxibenzonă timp de 277 de ani.
„Scopul acestor studii este să identificăm doza la care pot apărea efecte. De aceea se folosesc cantități mari”, explică Michelle Wong, chimist și autoare a cărții The Science of Beauty.
Concluzia? Efectele adverse apar doar la doze de sute sau mii de ori mai mari decât cele folosite în practică.
Totuși, din precauție, autorități precum FDA cer producătorilor date suplimentare pentru substanțele care se absorb în sânge.
Impactul asupra mediului
Îngrijorările legate de mediu, în special în ceea ce privește coralii, au dus la restricții în unele zone. De exemplu, Hawaii a interzis în 2018 produsele care conțin oxibenzonă și octinoxat. Studii de laborator au arătat efecte negative asupra coralilor, dar în mediul real concentrațiile detectate sunt extrem de mici, în unele cazuri echivalentul a 10 picături într-un bazin plin cu apă.
Chiar și filtrele minerale pot avea efecte asupra ecosistemelor marine, dar cele mai mari amenințări rămân schimbările climatice și încălzirea globală.
Ce cremă ar trebui să alegi?
Până în prezent, nu există dovezi clare că filtrele chimice sau cele minerale ar avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane. În schimb, riscurile expunerii excesive la soare sunt bine documentate: de la arsuri la cancer de piele, inclusiv forme grave precum melanomul.
De aceea, concluzia specialiștilor e simplă: cea mai bună cremă solară este cea pe care ești dispus să o folosești. Pentru unii, e importantă textura lejeră și lipsa urmelor albe. Pentru alții, contează mai mult potențialul toxicologic minim, chiar și teoretic.
„SPF-ul e SPF”, spune profesorul Young. „Nu contează atât de mult ce conține produsul, atâta timp cât funcționează”.
Ştiri video recomandate
