Sorin Grideanu, liderul PSD, a declarat, joi, după ședința cu liderii partidelor de guvernare, că se declară „satisfăcut de ședință” și că „Partidul Social-Democrat a reușit să impună pachetul de solidaritate în inetgralitate, ceea ce reprezintă un lucru bun pentru pensionari și pentru copiii cu dizabilități”.
Liderul PSD a mai adăugat că de fiecare dată au existat tensiuni în cadrul Coaliției atunci când PSD venea cu câte o propunere și că, în final, tot la soluția propusă de social-democrați se ajungea.
„Mă declar satisfăcut de ședința Coaliției. PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, ceea ce este un lucru bun nu pentru Partidul Social Democrat, ci pentru pensionari și pentru copiii cu dizabilități.
Rămâne totuși un semn de întrebare, cel legat de faptul că, la fel ca și în alte situații, când noi am venit cu o propunere, a fost nevoie de multă tensiune și până la urmă s-a ajuns la soluția propusă de PSD. Și pot să vă dau exemplul pachetului de relansare economică. Noi l-am propus undeva în septembrie.
Așa cum bine știți, a fost aprobat după șase luni. La fel, acum avem acest pachet de solidaritate propus de la începutul lunii februarie. A trebuit să parcurgem toate aceste proceduri. Dar e bine că se termină cu bine.
Sunt convins într-un final că și schemele, de exemplu, propuse de ministrul Energiei și de ministrul Agriculturii legate de scumpirile la pompă, tot așa vor fi acceptate. Aș avea dorința ca viteza, atunci când vine vorba de propunerea PSD de decizie în cadrul coaliției să fie una mai mare, pentru că e bine pentru România”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat cum comentează declarația președintelui Nicușor Dan referitoare la faptul că „cele patru partide sunt condamnate să guverneze împreună”, liderul PSD a răspuns că: „Nu știu. Mi-e greu să fac predicții de acest tip. Nu așa se pune problema”.
El a mai adăugat că nu face înțelegeri „în afara Coaliției”.
„Așa cum bine știți tot aici, că noi avem anumite propuneri de la care nu abdic, că nu facem înțelegeri în afara Coaliției, pentru că era foarte simplu să facem o înțelegere, așa cum știți, în Parlament, de exemplu, cu grupul AUR, nu le-am făcut. Mi-am păstrat punctul de vedere și, într-un final, înțelepciunea celorlalți din Coaliție pare ca a revenit”, a încheiat Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD a convocat o şedinţă a Coaliţiei de guvernare pentru joi dimineaţa, la ora 10:00, în biroul său de la Camera Deputaţilor.
Sorin Grindeanu i-a invitat pe liderii celorlalte partide din coaliţia de guvernare, inclusiv pe premierul Ilie Bolojan, lider al PNL, pentru a discuta despre proiectul de buget pe anul 2026, după ce votul din comisii a fost blocat miercuri în Parlament.