Prin intermediul unui model tridimensional al unei cariere vechi de câteva sute de ani, în care se regăsesc o multitudine de statui neterminate sub forma unor capete de piatră pe Insula Paștelui, cercetătorii au observat detalii care relevă felul în care au fost concepute aceste monumente de către societatea polineziană, potrivit CNN.
Denumită și Rapa Nui, insula izolată este cunoscută pentru sculpturile sale imense îndreptate spre Oceanul Pacific, însă locuitorii acesteia nu au ridicat niciodată ceea ce ar fi fost cea mai mare statuie a comunității. Sute de capete imense au fost sculptate în rocă de carieră, în care se află un crater vulcanic.
Conform studiului publicat pe data de 26 noiembrie în revista "PLOS One", sculpturile din piatră, denumite și "moai", au fost realizate de clanuri individuale și nu de o forță de muncă majoră la nivelul întregii insule.
„Scara pur și simplu impresionantă părea să necesite o coordonare centralizată. Prezența monumentelor a devenit o dovadă circulară a existenței unei ierarhii. Monumentele însemnau că există căpetenii, pentru că aceste căpetenii construiau monumente”, a precizat coautorul studiului, Carl Lipo, profesor în departamentul de antropologie al Universității Binghamton din New York.
Pentru studierea sitului, arheologii au pus bazele primului model 3D de înaltă rezoluție al carierei de moai Rano Raraku, utilizând 11.000 de capturi suprapuse și surprinse de o dronă, ca urmare a procesului de fotogrammetrie.
Cercetătorii au descoperit 30 de situri diferite de activitate de explorare, ceea ce indică o multitudine zone de lucru independente. Totodată, grupul de oameni de știință a găsit dovezi ale transportului statuilor moai din carieră în direcții distincte, înainte ca acestea să fie ridicate pe platformele imense care acaparează insula. Autorii consideră că această perspectivă sugerează faptul că realizarea structurilor megalitice nu era gestionată centralizat.
„Asta înseamnă că întregul lanț de producție — de la prima tăietură în stânca de bază până la detaliile finale ale statuii — rămânea în interiorul zonelor individuale, în loc ca statuile să fie mutate între zone pentru diferite faze de producție, cum s-ar întâmpla într-o carieră industrială”, a precizat Lipo prin e-mail.
Acesta a mai spus că în zonele distincte se regăseau variații în modalitățile de extracție și tehnicile de finisare. Modelul reprezintă o altă dovadă potrivit căreia Rapa Nui nu era o societate unificată politic, ci era constituită din mici grupuri familiale independente.
Care este mărimea acestor sculpturi?
Modelul invită la o perspectivă diferită referitoare la munca grandioasă efectuată pe mica insulă, unde aproximativ 1.000 de statui de piatră au fost ridicate între secolele al XIII-lea și al XVII-lea. Lipo precizează că statuia medie înregistra 4 metri înălțime și o greutate de 12,5 tone, o parte dintre ele trecând de 20 de tone.
Modelul tridimensional al sitului relevă 426 de moai în etape distincte de finalizare, 341 de șanțuri tăiate pentru a forma blocurile, care aveau să fie sculptate, și 133 de goluri în stâncă de unde statuile au fost scoase cu succes, precum și cinci stâlpi cu rol de sprijin în coborârea statuilor pe pante. Sculptorii au extras și realizat majoritatea statuilor în poziție culcată, cele mai multe fiind sculptate de sus în jos, cu toate că o parte au fost extrase lateral. Cea mai folosită tehnică presupunea definirea detaliilor înainte de a contura capul și corpul în stâncă.
Printre sculpturile nefinalizate, se află și ceea ce ar fi fost cel mai mare moai dacă era terminat și ridicat, potrivit lui Lipo. Denumit și Te Tokanga, acesta are 21 de metri înălțime și ar fi înregistrat o greutate de 270 de tone dacă ar fi fost finalizat.
„Unele statui depășeau limitele practice de transport. Acesta ar fi cazul dacă, așa cum bănuim, escaladarea competitivă a determinat comunitățile să încerce moai din ce în ce mai mari. Aceste încercări supradimensionate reprezintă comunități care testează limite și recunosc constrângeri”, a precizat Lipo.
Mulțimea de statui rămase la Rano Raraku sunt parte a unei operațiuni normale ale carierei, nu abandon, a mai spus profesorul. O cercetare din anul 2019 relevă o continuitate a producției statuilor până la sosirea europenilor.
„Cariera nu a eșuat în mod catastrofal, ci probabil a fost dezactivată din cauza perturbărilor introduse de europeni, odată cu sosirea bolilor”, a mai precizat el.
Conform Helenei Martinsson-Wallin, profesoară în departamentul de arheologie de la Universitatea Uppsala din Suedia, ultimul studiu reprezintă și primul moment când metodele de fotogrammetrie au fost utilizate pe sit, dar rezultatele nu indică o noutate legată de societatea Rapa Nui. Martinsson-Wallin, care nu a luat parte la această cercetare, a susținut că oameni de știință precum antropologul și arheologul Katherine Routledge au depistat un sistem bazat pe clanuri acum un secol.
„Ulterior a fost definit ca o așa-numită societate deschisă, ceea ce înseamnă că nu există un conducător suprem care să guverneze societatea, iar mai multe studii au arătat că acest tip de structură socială poate prezenta, de asemenea, construcții megalitice”, a explicat Martinsson-Wallin într-un e-mail.
Christopher Stevenson, arheolog și profesor la School of World Studies din cadrul Virginia Commonwealth University, care totodată, nu a luat parte la studiu, susține că în cadrul cercetării, specialiștii au recurs la o „abordare inovatoare”. Profesorul a mai spus că premisa grupului de cercetare — potrivit căreia activitățile din carieră presupun o producție descentralizată a moai de către grupuri distincte de rudenie — este „importantă și trebuie evaluată”.
Cu toate acestea, Stevenson a declarat că evaluarea oamenilor de știință nu a fost însoțită de prea multe date. De exemplu, el a precizat existența unui fel de casă aflată în vecinătatea sitului, care nu este menționată în cercetare și care diferă de locuințele mai puțin elaborate, fapt care ar putea indica un anumit tip de diviziune sau diferențiere socială.
Controversele privind societatea Rapa Nui
Aflată în prezent ca parte a statului Chile ți stabilită de un mic grup de navigatori polinezieni acum aproximativ 900 de ani, Insula Paștelui a fost multă vreme o sursă de fascinație, dar și de discuție intensă referitor la felul în care societățile complexe pot eșua uneori într-un mod dramatic.
Diverși autori, precum geograful Jared Diamond în cartea sa din anul 2005, "Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed", au utilizat Insula Paștelui ca semn de îngrijorare referitor la felul în care exploatarea resurselor limitate poate determina un declin demografic colosal, devastare ecologică și distrugerea unei culturi prin conflicte interne.
Această teorie, deși controversată, a fost contrazisă de studii mai recente. Mai exact, se consideră că Rapa Nui a fost în realitate locul unei societăți mici, dar sustenabile.
Ultimele descoperiri confirmă mai mult acest nou scenariu, contribuind la imaginea unei comunități reziliente care s-a adaptat unuia dintre cele mai izolate medii de pe Terra.
„Povestea tradițională, popularizată de Diamond și alții, presupune că puternicele căpetenii au condus o construcție nesustenabilă de monumente, cauzând defrișări, eșec agricol și un colaps demografic. Dar dacă producția de monumente era descentralizată, cu comunități autonome care luau decizii independente, nu ar fi existat o autoritate centrală care să împingă insula spre o prăpastie ecologică”, a susținut Lipo.
Ştiri video recomandate
