Alchimiștii moderni vor fi încântați să afle că este, într-adevăr, posibil să creezi aur într-un laborator. Însă pentru asta ai nevoie de reacții nucleare, de un accelerator de particule sau, alternativ, de puterea devastatoare a unei supernove.
Majoritatea aurului de pe Pământ provine din spațiu. Atunci când stelele masive explodează în supernove sau când două stele neutronice se ciocnesc, energia eliberată este uriașă, suficientă pentru a fuziona elementele ușoare și a forma metale grele, precum aurul. Aceste particule de aur s-au împrăștiat prin cosmos, au fost încorporate în planeta noastră în timpul formării ei și, cu timpul, au ajuns la suprafață, gata să fie descoperite.
Astăzi, tehnologia ne permite să recreăm, la scară foarte mică, acest proces în laborator. Teoretic, oamenii de știință pot obține aur din alte elemente, însă procesul este extrem de costisitor și ineficient. Cu alte cuvinte, e o demonstrație științifică, nu un plan de îmbogățire rapidă.
Fiecare atom de aur are în nucleu 79 de protoni, acesta fiind și numărul său atomic. În principiu, dacă reușești să adaugi sau să elimini un proton, poți transforma aurul în alt element: adăugând un proton, obții mercur (80), iar dacă elimini unul, ajungi la platină (78).
În practică, lucrurile nu sunt atât de simple. Aurul este un element extrem de stabil și puțin reactiv, ceea ce îl face greu de modificat chimic sau nuclear. Totuși, există metode.
Una dintre ele implică reacțiile nucleare, procese care modifică direct nucleul atomului. În 1941, un experiment a demonstrat că, dacă bombardezi mercurul cu neutroni în anumite condiții, poți obține aur. Rezultatul: izotopi radioactivi de aur, dar tot aur rămâne.
Același principiu funcționează și în sens invers: reacții nucleare asupra platinei pot duce la formarea de aur radioactiv, prin adăugarea unui proton în nucleu.
O altă variantă implică acceleratoarele de particule. La CERN, în cadrul marelui accelerator de hadroni (LHC), cercetătorii au creat aur prin ciocnirea nucleelor de plumb (care au 82 de protoni). În urma acestor coliziuni extrem de energetice ia naștere o stare de materie numită plasmă quark-gluon, similară cu cea care exista la o fracțiune de secundă după Big Bang. Nucleele nu se lovesc frontal, dar trec suficient de aproape unele de altele pentru a genera un câmp electromagnetic intens, care poate „smulge” trei protoni, rezultând, astfel, atomi de aur.
Știința a găsit rețeta aurului, dar nu și soluția economică
Problema? Procesul este atât de solicitant energetic și tehnologic, încât rezultatul constă în cantități infime, abia detectabile.
De fapt, indiferent de metodă, costurile pentru a produce aur sintetic sunt uriașe. În unele cazuri, vorbim de echipamente de milioane de dolari pentru a obține aur în valoare de câțiva dolari.
Celebrul chimist Glenn Seaborg, laureat Nobel, a demonstrat acest lucru în anii ’80 la Laboratorul Lawrence Berkeley. Folosind un accelerator de particule, a bombardat atomi de bismut (cu 83 de protoni) cu nuclee de carbon. În urma impactului, o parte dintre atomii de bismut și-au pierdut protonii și s-au transformat în aur.
Rezultatul a fost spectaculos din punct de vedere științific, dar complet nepractic din perspectivă economică. Seaborg a spus, într-un interviu pentru Associated Press, că producerea unui singur uncii de aur prin acest proces ar costa peste un cvadrilion de dolari.
Ştiri video recomandate
