Antena 3 CNN Life Știinţă Ce record a stabilit omenirea: Sonda americană Voyager 1, lansată în '77, a ajuns la marginea Sistemului Solar

Ce record a stabilit omenirea: Sonda americană Voyager 1, lansată în '77, a ajuns la marginea Sistemului Solar

Ce record a stabilit omenirea: Sonda americană Voyager 1, lansată în '77, a ajuns la marginea Sistemului Solar
Sursa foto: Foto: alternateviewsnews.blogspot.com
16 Iun 2012   •   20:15

Sonda spaţială americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar şi a stabilit astfel un nou record, devenind dispozitivul creat de om aflat la cea mai mare distanţă de Terra, informează Reuters.
   
Potrivit unui comunicat emis de cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory, un centru pe care NASA îl deţine în oraşul Pasadena din California, sonda Voyager 1 a trimis spre Terra o serie de date care arată o creştere semnificativă a fluxului de particule încărcate electric, emise din afara sistemului nostru solar.
   
"Oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul Voyager au analizat această creştere rapidă (a fluxului de particule, n.r.) şi au ajuns la o concluzie inevitabilă şi istorică - primul emisar interstelar al omenirii se află la marginea sistemului nostru solar", se afirmă în cominicatul emis de NASA.
   
Informaţii uimitoare despre Voyager 1

Sonda Voyager 1, alături de sora ei Voyager 2, a fost lansată în 1977 şi se află acum la o distanţă de 18 miliarde de kilometri de Soare.

Sonda călătoreşte în spaţiu cu o viteză de 17 km/sec şi, în prezent, este nevoie de 16 ore şi 38 de minute pentru ca datele pe care ea le transmite să ajungă la reţeaua de laboratoare NASA de pe Terra. Sonda Voyager 2 se află la o distanţă de aproximativ 15 miliarde de kilometri de Soare.
   
Cele două sonde au explorat toate planetele uriaşe din sistemul nostru solar: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, dar şi 48 dintre sateliţii acestora.
   
Ambele sonde au la bord mesaje de întâmpinare pentru eventualele forme de viaţă extraterestră cu care ar putea să se întâlnească în călătoria lor interspaţială. Printre dispozitivele de la bordul lor se află un fonograf ce conţine un disc din aur de 12 inch pe care se află sunete şi imagini ce caracterizează cultura terestră, selecţionate în 1977 de un comitet de experţi coordonat de cunoscutul om de ştiinţă Carl Sagan.
 
Unde se află Voyager 1
   
Locul exact în care se află marginea Sistemului Solar nu este determinat cu precizie, dar un alt indicator care va certifica faptul că Voyager 1 a intrat în spaţiul interstelar, şi care este aşteptat să se producă în viitorul apropiat, constă în modificarea de direcţie a câmpului magnetic din jurul sondei. Savanţii de la NASA analizează în aceste zile cele mai recente date transmise de Voyager 1 pentru a vedea dacă această modificare s-a produs.
   
Sursele de propulsie, alimentate cu plutoniu, ale celor două sonde Voyager au fost proiectate pentru a funcţiona cel puţin până în anul 2025. După ce aceste surse nu vor mai funcţiona, cele două sonde vor continua să călătorească prin spaţiu, plutind spre alte stele din galaxia Calea Lactee, însă nu vor mai putea să transmită date spre Terra.


×
Subiecte în articol: sonda sonda spatiala nasa
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close