Descoperire șocantă: Strămoșii noștri le mâncau creierele dușmanilor care mureau în luptă

Rămășițe umane descoperite într-o peșteră din Polonia au dezvăluit că grupurile antice europene își mâncau dușmanii morți ca act de război.

O nouă analiză a urmelor de tăiere și a fracturilor de pe oase sugerează că oamenii îndepărtau urechile și scoteau creierul celor învinși la scurt timp după moartea acestora, scrie Live Science.

Într-un studiu publicat în revista Scientific Reports, cercetătorii au detaliat dovezile canibalismului descoperite pe 53 de oase din Peștera Maszycka, un sit arheologic de lângă Cracovia, Polonia. Oasele datează de acum 18.000 de ani, din perioada Magdaleniană a preistoriei europene, și provin de la cel puțin 10 persoane: șase adulți și patru copii.

Oasele datează de acum 18.000 de ani, din perioada Magdaleniană a preistoriei europene. Foto:  https://www.iphes.cat/

Folosind tehnici avansate de microscopie 3D, cercetătorii au identificat urme de tăiere și fracturi pe 68% dintre oase și au exclus posibilitatea ca acestea să fi fost cauzate de animale carnivore sau de călcarea accidentală.

Analizând douăzeci și patru de fragmente de craniu, cercetătorii au identificat tăieturi rezultate din scalpări, îndepărtarea cărnii și extragerea urechilor și a maxilarului. În plus, fracturile de-a lungul suturilor craniene sugerează că oamenii spărgeau intenționat craniile cadavrelor pentru a extrage creierul. Alte dovezi ale măcelăririi au fost observate pe oasele umerilor, brațelor și picioarelor.

„Localizarea și frecvența urmelor de tăiere, precum și fracturarea intenționată a scheletului arată clar o exploatare nutrițională a corpurilor”, a declarat autorul principal al studiului, Francesc Marginedas.

Procentul ridicat de oase manipulate după moarte sugerează puternic un comportament canibalistic, cercetătorii notând în studiu că oamenii preparau și extrăgeau părțile comestibile ale corpurilor. Modelul tăieturilor și al fracturilor indică faptul că se acorda prioritate îndepărtării celor mai hrănitoare și bogate în calorii părți ale cadavrelor — inclusiv creierul, măduva osoasă și mușchii — la scurt timp după deces.

Peștera Maszycka, un sit arheologic de lângă Cracovia, Polonia. Foto: https://www.iphes.cat/

Motivul acestui comportament canibalistic rămâne neclar. „În contexte preistorice, acesta putea fi un răspuns la nevoile de supraviețuire, la practici rituale sau chiar la dinamica violenței intergrupuri”, a explicat coautoarea studiului, Palmira Saladié, cercetătoare la IPHES.

Totuși, dovezile arheologice din Peștera Maszycka sugerează că acest caz de canibalism nu a fost motivat de foamete. În perioada Magdaleniană (23.000 - 11.000 de ani în urmă), zona era caracterizată de o creștere a populației umane, ceea ce face puțin probabilă ipoteza canibalismului de supraviețuire.

Deoarece nu există dovezi că victimele au fost îngropate cu respect, iar rămășițele umane sunt amestecate cu oase de animale măcelărite, cercetătorii cred că acesta este un exemplu de „canibalism de război”. Suprapopularea și resursele insuficiente din perioada Magdaleniană ar fi putut duce la tensiuni teritoriale și conflicte violente.

În cazul scheletelor din Peștera Maszycka, „profilul de vârstă sugerează o unitate familială completă, ceea ce înseamnă că ar fi putut fi atacați, capturați și ulterior canibalizați”, au scris cercetătorii.

Alte situri europene datând din aceeași perioadă prezintă, de asemenea, dovezi de canibalism, ceea ce sugerează că această practică era o parte importantă a culturii din epoca Magdaleniană, fie că era vorba de consumul propriilor morți, fie al dușmanilor.