Diamantele ies la suprafață transportate de o magmă rară, numită kimberlit, însă acest lucru este posibil doar dacă magma rămâne suficient de „ușoară” pentru a urca. Potrivit unui nou studiu, o concentrație de cel puțin 8,2% dioxid de carbon este esențială pentru ca acest proces să se producă.
Potrivit studiului publicat în revista Geology, coordonat de Ana Anzulović, doctorand la Centrul pentru Habitabilitate Planetară al Universității din Oslo, specializată în modele atomistice care explică mișcarea și evoluția magmelor bogate în compuși volatili, diamantele supraviețuiesc călătoriei doar dacă ascensiunea este extrem de rapidă, scrie Earth.com.
În caz contrar, presiunea scăzută și temperaturile diferite de la suprafață le-ar transforma în grafit - forma moale a carbonului.
Concret, viteza mare de urcare menține structura diamantului intactă până la răcirea bruscă din momentul erupției.
Echipa de oameni de știință a analizat modul în care apa și dioxidul de carbon influențează forța ascensională a magmei în drumul ei rapid către suprafață.
Cercetătorii au realizat mai multe simulări, iar în urma acestora au observat că prezența compușilor volatili - substanțe care se evaporă ușor, precum apa sau dioxidul de carbon - este esențială pentru ca magma să rămână mai ușoară decât rocile din jur.
Cercetătorii vor analiza dacă și alte structuri vulcanice care transportă kimberlit au aceeași „rețetă”
Cercetătorii au ajuns la concluzia că e nevoie de cel puțin 8,2% dioxid de carbon pentru ca magma să poată traversa limita dintre manta și crusta terestră.
Această zonă reprezintă punctul în care magma, dacă nu are suficientă presiune a gazelor, se poate opri, nemaifiind capabilă să urce.
Însă, cu proporția corectă de gaze, kimberlitul își continuă drumul prin crustă fără să-și piardă „încărcătura” prețioasă.
„Cel mai important lucru pe care l-am descoperit în urma acestui studiu este că am reușit să limităm cantitatea de CO2 necesară în kimberlitul Jericho pentru a ascensiona cu succes prin cratonul Slave”, a spus Anzulović.
„Compoziția noastră, cea mai bogată în substanțe volatile, poate transporta la suprafață până la 44% din peridotita de mantă, de exemplu, ceea ce este un număr cu adevărat impresionant pentru o topitură cu vâscozitate atât de scăzută”, a mai spus aceasta.
Echipa a remarcat că a fost surprinzător să vadă cum un model construit pe un sistem atât de mic putea totuși să arate că, fără carbon, topitura ar deveni mai densă decât cratonul înconjurător și nu ar erupe.
Studiul reușește să lege procesele atomice extrem de fine de erupțiile magmatice care pot avea loc la scară continentală.
În continuare, cercetătorii vor analiza dacă și alte structuri vulcanice care transportă kimberlit au aceeași „rețetă” ca cea descoperită la Jericho sau dacă fiecare urmează propriile mecanisme.
Ştiri video recomandate
