Timp de decenii, geologii au considerat că cele mai vechi părți ale scoarței continentale – cratoanele – sunt practic indestructibile. Aceste regiuni au o grosime de peste 120 km și sunt alcătuite dintr-o litosferă extrem de rigidă, care le-a permis să plutească deasupra mantalei și să rămână stabile în timp. Însă un nou studiu condus de profesorul Shaofeng Liu de la Universitatea de Geostiințe din China contrazice această ipoteză, arătând că, sub anumite condiții tectonice, chiar și cele mai rezistente cratoane pot fi destrămate, scrie earth.com.
Ce este cratonul și de ce era considerat „indestructibil”
Cratoanele sunt porțiuni centrale ale continentelor. Datorită compoziției lor bogate în roci granitice și a grosimii litosferei, acestea sunt mai puțin dense decât crusta oceanică, ceea ce le face să „plutească” mai sus pe mantaua Pământului.
Descoperirea din China care schimbă perspectiva
Folosind modele avansate de flux a mantalei în patru dimensiuni, echipa profesorului Liu a analizat istoria tectonică a cratonului din nordul Chinei. Modelarea a arătat că, în urmă cu aproximativ 200 de milioane de ani, o placă oceanică (placa Izanagi) a intrat în coliziune cu cratonul, ceea ce a dus la un fenomen rar numit subducție plată. În loc să se scufunde brusc sub continent, placa oceanică s-a întins pe orizontală, formând o „pană” între manta și craton.
Această subducție plată a exercitat o presiune uriașă asupra cratonului, care a dus la comprimarea, înălțarea și apoi destrămarea treptată a acestuia. În timp, modificările din mișcarea plăcilor au generat o „retracție” a plăcii subductate, creând o zonă de presiune negativă și permițând pătrunderea de magmă fierbinte. Acest proces a modificat compoziția și densitatea cratonului, făcându-l mai vulnerabil și mai subțire. Astăzi, cratonul din estul Chinei are o grosime de sub 120 km, cu aproape jumătate mai mică decât în trecut.
Un pericol global?
Fenomenul nu este unic în lume. Exemple similare s-au observat în America de Nord (sub Munții Stâncoși) și în America de Sud (în regiunea Andină). În ambele cazuri, subducția plăcilor a dus inițial la compresie, urmată de rifturi în spatele arcului montan și subțierea cratonului. Concluzia? Vârsta unui craton nu este suficientă pentru a-i garanta stabilitatea. Mai importantă este poziția sa față de marginile active ale plăcilor tectonice.
De ce contează această descoperire
Integritatea cratoanelor nu influențează doar stabilitatea continentală, ci și distribuția resurselor naturale. Distrugerea unei astfel de regiuni poate duce la formarea de noi arcuri vulcanice, modificarea peisajului prin ridicări sau afundări de teren și apariția unor zăcăminte importante de metale rare, cupru sau aur. Modelul echipei lui Liu estimează că estul Chinei a suferit o ridicare dinamică de peste 600 de metri din perioada Jurasicului până azi, cu efecte semnificative asupra cursurilor râurilor și inundațiilor istorice.
Ştiri video recomandate
