Antena 3 CNN › Life › Știinţă › Premieră istorică în fizica cuantică: Cercetătorii au reușit să arate că „acțiunea fantomatică” se poate folosi la localizarea unui om

Premieră istorică în fizica cuantică: Cercetătorii au reușit să arate că „acțiunea fantomatică” se poate folosi la localizarea unui om

Mia Lungu
7 minute de citit Publicat la 15:44 20 Noi 2026 Modificat la 15:44 20 Noi 2026
randare 3d inseparabilitate cuantica actiune fantomatica la distanta
Randare 3D care ilustrează inseparabilitatea cuantică. Sursa foto: Getty Images

Pentru prima dată, fizicienii au folosit inseparabilitatea cuantică (n.r. quantum entanglement) pentru a verifica locația fizică a unei persoane. Într-o bună zi, această tehnologie ar putea face mult mai dificilă tentativa hackerilor de a pretinde că se află într-un loc în care nu sunt, susține echipa de cercetători, potrivit Live Science.

În noul studiu, publicat miercuri (18 noiembrie) în revista Nature, cercetătorii de la Institutul Național de Standarde și Tehnologie din SUA (NIST) au folosit perechi de fotoni (particule de lumină) aflați într-o stare de inseparabilitate cuantică pentru a confirma că un participant se afla într-un anumit punct, între două stații de pe campusul NIST din Boulder, Colorado.

Metoda se numește verificare cuantică a poziției, iar acesta este primul experiment în care a fost demonstrată integral.

„Este un lucru extrem de important dacă poți ancora securitatea digitală într-o locație fizică”

Dacă tehnologia ajunge la maturitate, ar putea contribui la protejarea dosarelor medicale, la împiedicarea atacatorilor aflați la distanță să transmită comenzi către rețelele electrice sau instalațiile de tratare a apei, la blocarea tranzacțiilor bursiere neautorizate și la combaterea atacurilor de tip phishing desfășurate prin apeluri telefonice sau video, potrivit unui comunicat.

„Este o aplicație complet nouă pentru rețelele cuantice”, a declarat Shalm. „Poți adăuga un nivel suplimentar de securitate acestor sisteme, astfel încât o mare parte din securitatea digitală să fie ancorată într-o anumită locație fizică.”

Locația reprezintă un nivel fundamental de securitate. Băncile, rețelele electrice și instituțiile guvernamentale limitează adesea accesul la sistemele sensibile la persoanele care se află fizic în interiorul unei clădiri securizate.

Însă metodele clasice (non-cuantice) de verificare de la distanță a locației, care măsoară timpul necesar semnalelor pentru a parcurge o anumită distanță, pot fi falsificate de hackeri care colaborează între ei. Fizica cuantică poate elimina această vulnerabilitate de securitate, deoarece o singură particulă cuantică nu poate fi copiată.

„Acest apel vine de la banca mea sau de la cineva din Coreea de Nord ori din altă parte?”, a declarat pentru Live Science Krister Shalm, fizician specializat în domeniul cuantic la NIST, care a coordonat echipa de cercetare. „Este un lucru extrem de important dacă poți ancora securitatea digitală într-o locație fizică.”

O cursă contra cronometru cu viteza luminii

În experiment, echipa a folosit o tehnică numită măsurarea distanței (ranging), bazată pe principii similare celor din spatele ecolocației, radarului și senzorilor lidar utilizați în unele smartphone-uri. Aceasta presupune transmiterea unui semnal și măsurarea timpului necesar pentru ca răspunsul să se întoarcă.

„Poți trimite un semnal cu viteza luminii și poți măsura cât timp îi ia să se întoarcă”, i-a explicat Shalm publicației Live Science. „Problema este însă că tocmai acest lucru poate fi întotdeauna falsificat prin metode clasice.”

În experiment, două stații de încredere, numite „verificatori”, au fost amplasate la o distanță de 195 de metri una de cealaltă, fiind conectate prin cabluri și fibre optice care traversau coridoarele unei clădiri de cercetare a NIST. Între cele două stații se afla un „prover”, adică persoana a cărei locație verificatorii doreau să o confirme.

Unul dintre verificatori a generat perechi de fotoni aflați într-o stare de inseparabilitate cuantică – particule atât de strâns corelate încât măsurarea uneia oferă informații despre cealaltă, chiar și atunci când sunt separate de distanțe foarte mari.

Verificatorul a păstrat un foton din fiecare pereche și l-a trimis pe cel pereche către participantul a cărui poziție trebuia verificată. În același timp, ambii verificatori au transmis secvențe aleatorii de informații, sincronizate astfel încât să ajungă la participant în același moment.

Participantul a combinat cele două seturi de date folosind o operație matematică simplă și a utilizat rezultatul pentru a decide cum să măsoare polarizarea fotonului – direcția în care oscilează câmpul său electric. Dispozitivul de măsurare funcționează într-un mod asemănător filtrului din ochelarii de soare polarizați. Un detector a înregistrat apoi dacă fotonul a trecut sau nu prin filtru, iar participantul a transmis ambilor verificatori rezultatul, sub forma unui răspuns afirmativ sau negativ.

Deoarece nimic nu se poate deplasa mai repede decât lumina, timpul necesar semnalului pentru a parcurge drumul dus-întors le-a indicat verificatorilor cât de departe putea să se afle participantul. Iar pentru că fotonul nu poate fi copiat, măsurarea trebuia efectuată exact în acel punct.

Pentru a confirma că nimeni nu a trișat, echipa a efectuat un test Bell fără portițe de scăpare (loophole-free Bell test), care verifică dacă particulele prezintă corelații mai puternice decât permite fizica clasică. Dacă cineva intervine asupra fotonilor sau a echipamentelor, testul eșuează. Shalm a coordonat unul dintre primele teste de acest tip, în 2015.

„Versiunea de lux, cu toate garanțiile de securitate”

Oamenii de știință au propus pentru prima dată verificarea cuantică a poziției la sfârșitul anilor 2000, însă experimentele sunt extrem de dificile, a explicat Shalm. Multe dintre proiectele anterioare puteau tolera pierderea a doar câtorva procente dintre fotonii transmiși, ceea ce este „pur și simplu nepractic sau nerezonabil” cu tehnologia disponibilă în prezent. Echipa NIST s-a bazat pe detectoare supraconductoare, capabile să capteze aproape fiecare foton.

Potrivit lui Shalm, surpriza a fost că abordarea bazată pe testul Bell a funcționat încă de la prima încercare. Aceasta oferă cel mai ridicat nivel de securitate dintre toate protocoalele cuantice, deoarece pornește de la foarte puține presupuneri despre modul în care funcționează echipamentele, dar este, de regulă, și cea mai dificil de pus în practică.

„Este un fel de versiune de lux, cu toate garanțiile de securitate – și ați reușit să o realizați încă de la prima demonstrație a unui protocol complet”, a spus el.

Sistemul a funcționat cu aproximativ 250.000 de teste pe secundă. Fiecare verificare a necesitat între 30 și 60 de milioane de cicluri de transmitere a semnalelor în ambele sensuri, ceea ce a însemnat aproximativ două până la patru minute de colectare a datelor.

Pe parcursul a două zile, în toamna anului 2024, echipa a efectuat 335 de verificări, iar aproape toate au fost reușite. Potrivit cercetătorilor, locația participantului a fost confirmată într-o regiune al cărei volum era de aproximativ 4,5 ori mai mic decât cel pe care l-ar fi putut garanta o metodă clasică similară.

Experimentul a demonstrat că sistemul este sigur împotriva atacatorilor care dispun de puține resurse de inseparabilitate cuantică proprie sau nu dispun deloc de astfel de resurse. Protecția împotriva atacatorilor care au acces la resurse cuantice mai puternice va necesita secvențe mai lungi de biți aleatorii, au scris cercetătorii.

Inseparabilitate cuantică pe smartphone?

Primii utilizatori ai acestei tehnologii ar urma să fie centrele de date, sistemele informatice din infrastructura financiară și infrastructurile critice, precum centralele electrice, a declarat Shalm. Integrarea tehnologiei în telefoanele mobile va dura însă considerabil mai mult, deoarece componentele sunt în prezent prea mari și prea scumpe.

„Dacă facem o analogie cu evoluția calculatoarelor, suntem mult mai aproape de computerele de dimensiunea unei clădiri din anii 1950 și 1960 decât de smartphone-urile din zilele noastre”, a explicat el într-un e-mail. „Cu toate acestea, prin îmbunătățiri constante, este posibil ca, în următoarele câteva decenii, să putem dezvolta o versiune compactă, portabilă, a dispozitivelor necesare pentru verificarea cuantică a poziției.”

Utilizarea tehnologiei în lumea reală ar putea fi la mai mult de un deceniu distanță, a declarat Scott Glancy, fizician la NIST și coautor al studiului, potrivit comunicatului.

Pentru a verifica dacă un client comunică într-adevăr cu un reprezentant al băncii sale, va fi necesară utilizarea unor rețele cuantice de înaltă calitate, care să permită partajarea fotonilor aflați în stare de inseparabilitate cuantică între cele două părți.

Echipa știe deja cum să accelereze procesul. Dispozitivele de măsurare mai rapide ar putea reduce durata fiecărei verificări de la câteva minute la aproximativ o secundă, potrivit studiului. În plus, legăturile de comunicații cu latență redusă ar putea restrânge zona în care locația poate fi verificată până la dimensiunea unei singure clădiri, chiar dacă stațiile sunt amplasate la câțiva kilometri distanță una de cealaltă.

„Poate că nu se va întâmpla chiar anul acesta, dar cred că este ceva către care lucrăm și știm care sunt pașii necesari pentru a ajunge acolo”, a declarat Shalm.

De ce numea Einstein inseparabilitatea cuantică „acțiune fantomatică la distanță”?

Fenomenul de inseparabilitate cuantică a fost descris de Albert Einstein prin expresia devenită celebră „acțiune fantomatică la distanță” (n.r. spooky action at a distance).

Einstein era deranjat de ideea că două particule pot rămâne corelate chiar și atunci când sunt separate de distanțe foarte mari, astfel încât măsurarea unei particule oferă instantaneu informații despre starea celeilalte. Această legătură părea să contrazică intuiția sa despre modul în care funcționează universul și principiul potrivit căruia nicio informație nu poate călători mai repede decât lumina.

De aici și caracterul „fantomatic” al fenomenului: părea că două particule comunică între ele fără să existe o legătură fizică vizibilă și indiferent de distanța care le separă.

Experimentele moderne au confirmat că inseparabilitatea cuantică este un fenomen real, demonstrat inclusiv prin teste bazate pe inegalitățile lui Bell. Totuși, aceasta nu permite transmiterea instantanee de mesaje sau informații utilizabile între particule.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close