Antena 3 CNN Life Timp liber Film Cine sunt actorii care îi vor interpreta pe membrii Beatles în filmele realizate de un regizor de Oscar

Cine sunt actorii care îi vor interpreta pe membrii Beatles în filmele realizate de un regizor de Oscar

A.O.
2 minute de citit Publicat la 09:46 01 Apr 2025 Modificat la 09:47 01 Apr 2025
Paul Mescal, Joseph Quinn, Barry Keoghan și Harris Dickinson. Foto: Getty Images
Actorii care vor interpreta rolurile principale sunt: Paul Mescal, Joseph Quinn, Barry Keoghan și Harris Dickinson. Foto: Getty Images

Distribuția peliculelor ce vor fi regizate de Sam Mendes despre viețile membrilor Beatles a fost anunțată. Regizorul a anunțat la CinemaCon, luni seara, că pregătește patru filme pentru fiecare membru al trupei legendare, care vor fi lansate în aceași lună: aprilie 2028. Iar actorii care vor interpreta rolurile principale sunt: Harris Dickinson, Paul Mescal, Barry Keoghan și Joseph Quinn, relatează The Guardian

„Nu facem doar un film despre The Beatles, facem patru. Poate e o șansă să-i înțelegem mai profund”, a spus Sam Mendes, regizor care a câștigat Oscarul pentru „American Beauty” în 2000. 

Trupa rock The Beatles „a redefinit cultura și a rămas în sufletele oamenilor toată viața”, a spus Mendes, care a adăugat că a încercat timp de mai mulți ani să facă un film despre trupa rock până când s-a dat bătut. „Povestea este prea mare pentru un singur film”, a spus regizorul, adăugând că nu a vrut să facă un serial. 

„Trebuia să existe un mod în care să spunem această poveste epică pentru o nouă generație. Vă asigur că încă sunt multe de explorat și cred că am găsit modul prin care să facem asta” a mai spus el. 

Astfel, actorul Harris Dickinson îl va interpreta pe John Lennon, Paul Mescal va fi Paul McCartney, Barry Keoghan îl va juca pe Ringo Starr, iar Joseph Quinn îl va interpreta pe George Harrison. 

Cu toții au fost pe scenă, alături de Sam Mendes, în Las Vegas și au recitat din versurile melodiei Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band: „ E minunat să fim aici, cu siguranță ne dă fior, sunteți un public minunat, ne-ar plăcea să vă luăm acasă cu noi”. 

Proiectul anunțat de Mendes a primit aprobarea de la McCartney and Starr, dar și de la familiile lui John Lennon și George Harrison. De asemenea, este prima dată când ei au dat dreptul să le fie folosite biografiile și muzica pentru un film. 

The Beatles s-a format în 1960 și a schimbat istoria muzicală, înainte ca trupa să se destrame în 1970. Zeci de documentare au fost realizate despre trupă, precum și 18 filme pe micile și pe marile ecrane, dintre care cele mai populare au fost „Backbeat” din 1994, în care este vorba despre chitaristul Stuart Sutcliffe care a făcut parte din trupă, și „Nowhere Boy” din 2009 despre copilăria lui John Lennon.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: The Beatles film

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close