Antena 3 CNN Life Tom Cruise și Dolly Parton vor primi Oscaruri onorifice

Tom Cruise și Dolly Parton vor primi Oscaruri onorifice

A.O.
1 minut de citit Publicat la 23:21 17 Iun 2025 Modificat la 23:21 17 Iun 2025
tom cruise si dolly parton
Oscarurile onorifice sunt acordate „pentru a recunoaște distincția extraordinară într-o carieră”. Foto: colaj Getty Images

Tom Cruise și Dolly Parton se numără printre vedetele care vor primi Oscaruri onorifice, relatează The Guardian. Actorul din seria „Misiune Imposibilă” și celebra cântăreață de muzică country vor fi onorați alături de actrița Debbie Allen și scenograful Wynn Thomas, în cadrul galei Governors Awards din luna noiembrie.

Președinta Academiei Americane de Film, Janet Yang, a declarat într-un comunicat că aceștia sunt „patru personalități legendare ale căror cariere extraordinare și angajament față de comunitatea cinematografică continuă să aibă un impact durabil”.

Oscarurile onorifice sunt acordate „pentru a recunoaște distincția extraordinară într-o carieră, contribuțiile excepționale în domeniul artelor și științelor cinematografice sau pentru servicii remarcabile aduse Academiei”.

Pentru Tom Cruise, acesta va fi primul Oscar primit, după ce a fost nominalizat de patru ori: pentru rolurile din „Born on the Fourth of July”, „Magnolia” și „Rain Man”, precum și ca producător al filmului „Top Gun: Maverick”, nominalizat la categoria Cel mai bun film. Anul acesta, el a revenit în rolul lui Ethan Hunt, în al optulea film „Misiune Imposibilă”.

Dolly Parton va primi Premiul umanitar Jean Hersholt, în semn de recunoaștere pentru modul în care a adus onoare industriei prin promovarea binelui uman și combaterea inechităților. Printre laureații anteriori se numără Richard Curtis, Michael J. Fox, Tyler Perry și Angelina Jolie. Parton a mai fost nominalizată de două ori la Oscar pentru cel mai bun cântec original, cu melodiile din filmele „9 to 5” și „Transamerica”.

Debbie Allen, cunoscută pentru rolurile din „Fame” și „Grey’s Anatomy”, dar și pentru activitatea sa de regizoare și producătoare („A Different World”, „Empire”, „Insecure”), a câștigat cinci premii Emmy și a fost nominalizată de două ori la premiile Tony. Ea a lucrat și ca coregrafă pentru ceremonia Oscarurilor de mai multe ori.

Wynn Thomas, scenograf, este cunoscut pentru munca sa la filme precum „Hidden Figures”, „Do the Right Thing”, „Da 5 Bloods”, „A Beautiful Mind” și „Malcolm X”. Janet Yang a declarat că el a dat viață „unora dintre cele mai durabile filme, printr-un ochi vizionar și o stăpânire desăvârșită a meseriei sale”.

Anul trecut, Oscarurile onorifice au fost acordate directoarei de casting Juliet Taylor și postum lui Quincy Jones.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Tom Cruise oscar

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close