Un patron din Italia a strâns datorii de aproape un milion de euro la stat pentru a-și plăti angajații și a refuzat să facă concedieri, deși era în faliment.
Fostul antreprenor din Brescia a reușit acum să iasă din situația financiară extrem de dificilă, după ce ani la rând a fost împovărat de datorii uriașe la Fisc, potrivit Il Giorno.
Bărbatul, în vârstă de aproape 60 de ani, a condus încă din anii 2000 o afacere în domeniul metalurgic, în zona Franciacorta. Mult timp, compania sa a funcționat bine, cu venituri în creștere și taxe plătite la zi.
Situația s-a schimbat radical în 2008, odată cu criza financiară globală, care a afectat puternic sectorul industrial. Cererea a scăzut, investițiile s-au redus, iar accesul la credite a devenit tot mai dificil. Veniturile firmei s-au prăbușit, iar problemele financiare au început să se acumuleze.
Pentru a menține afacerea și pentru a-și plăti angajații și furnizorii, antreprenorul a investit bani personali. A refuzat să facă concedieri, chiar și în cele mai dificile momente. Strategia a funcționat doar temporar, însă în tot acest timp datoriile către stat au crescut constant.
Pandemia de COVID-19 a fost lovitura finală
Lovitura decisivă a venit în perioada pandemiei de Covid-19. Restricțiile, scăderea activității și lipsa comenzilor au dus la închiderea firmei. Ajuns în pragul falimentului, bărbatul nu a renunțat: s-a angajat ca muncitor într-o altă companie și a continuat să colaboreze cu autoritățile fiscale, încercând să își achite datoriile în rate.
Pentru a-și onora obligațiile față de angajați și furnizori, acesta a lăsat datoria către stat să crească până la un nivel uriaș.
Recent, însă, situația sa a cunoscut o schimbare importantă. Instanța a stabilit că antreprenorul a acționat cu bună credință și că dificultățile au fost cauzate de factori externi, precum criza economică și pandemia. Astfel, i-a fost aprobat accesul la procedura de „lichidare controlată”, prevăzută de legislația privind insolvența.
La finalul acestui proces, după ce va plăti aproximativ 60.000 de euro către Fisc, va fi eliberat de restul datoriilor.
Avocata sa, Monica Pagano, specializată în cazuri de supraîndatorare, a explicat că este un exemplu tipic de antreprenor afectat de circumstanțe independente de voința sa și a subliniat că acesta nu și-a trimis angajații în șomaj nici măcar în timpul pandemiei.
