Un front de aer rece va ajunge la finalul acestei săptămâni în sud-estul Europei. Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea. Lapovița și ninsoarea vor cădea în toată țara din weekend.
VREMEA. În jumãtatea de nord a ţãrii cerul va fi mai mult noros, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii, sub formã de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru, iar în rest vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare spre searã şi noaptea.
Vremea se schimbă radical, iar în zonele montane și în nordul țării sunt așteptate ninsori. O masă de aer rece a pătruns în nordul țării, iar treptat va ajunge în toată țara.
Valorile termice estimate în cele două zile de Crăciun vor fi peste temperaturile normale ale perioadei, în timp ce în zona montană va ninge, însă stratul de zăpadă nu va fi foarte consistent, a declarat, marţi, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Teodora Cumpănaşu.
VREMEA. Valorile de temperaturã vor continua sã se situeze peste cele normale în ultima decadã a lunii decembrie. Cerul va avea înnorãri în cea mai mare parte a ţãrii, mai persistente la munte, în nord-vest şi în centru.
În perioada 23 decembrie, ora 10:30 – 26 decembrie, ora 20:00, sunt aşteptate ploi în general moderate cantitativ, precipitații mixte, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării. Metereologii anunţă cod galben de viscol și zăpadă pentru zona montană din 17 județe.
Vremea se schimbă radical, iar în zonele montane și în nordul țării sunt așteptate ninsori. O masă de aer rece a pătruns în nordul țării, iar treptat va ajunge în toată țara.
Vremea va fi în general închisã şi se va rãci, iar temporar se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. Precipitaţiile vor fi sub formã de ploaie, cu excepţia zonei de munte unde cu precãdere la altitudini mari va ninge şi se va depune strat nou de zãpadã.
Cerul va fi mai mult noros, iar aria ploilor va cuprinde, treptat, cea mai mare parte a ţãrii. La munte, cu precãdere la altitudini mari, în special în a doua parte a intervalului, se vor semnala precipitaţii mixte.
VREMEA. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben de ceaţă, fiind vizate 25 de judeţe. Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă, pe 3 autostrăzi și pe mai multe drumuri judeţene.
Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât normele climatologice pentru ultima decadã a lunii decembrie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 şi 15 grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade, mai scãzute în depresiuni.
De luni, 23 decembrie 2019, se strică vremea. Vremea va fi în general închisă şi se va răci, iar temporar se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor.
VREMEA. Valorile termice vor fi în continuare mult mai ridicate decât mediile multianuale, cu precãdere la deal şi la munte. În zonele joase de relief din sudul, estul şi centrul ţãrii, cu precãdere dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţã sau nebulozitate joasã, iar izolat şi trecãtor burniţã.
Crăciunul vine cu temperaturi de până la 16 grade şi ploi în majoritatea regiunilor ţării, potrivit prognozei până pe 29 decembrie emise de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).
Vremea va fi frumoasã, cu valorile termice mult mai ridicate decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţã.
Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun, la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, luni,Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Vremea va fi în general frumoasã, iar procesul de încãlzire a vremii va continua urmând a se înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât cele normale perioadei.