Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo pentru 1 Decembrie. Meteorologii anunță când va ninge în Capitală

Prognoza meteo pentru 1 Decembrie. Meteorologii anunță când va ninge în Capitală

A nins deja în mai multe zone din țară. Unde s-a așternut primul strat de nea din acest sezon și când vin ninsorile în Capitală, a precizat meteorologul ANM Alina Șerban.

Prognoza meteo pentru 1 Decembrie. Meteorologii anunță când va ninge în Capitală
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    30 Noi 2021   •   14:53

"Așa cum bine am resimțit cu toții, vremea s-a răcit accentuat. Chiar pe parcursul zilei de ieri, în regiunile intracarpatice, iar astăzi în toată țară. Vedem că și în Capitală și în partea de sud, sud-est, a țării este destul de rece la momentul acesta. Nori, plouă în multe zone.

Este posibil că, mai târziu, să vedem în aceste zone, sud și sud-est, și ceva lapoviță și ninsoare. Pentru că astfel de fenomene vor fi mai frecvente spre seara și la noapte", a precizat Alina Șerban, la Antena 3.

"Tot în regiunile intracarpatice, în nord-vestul, în centrul teritoriului, dar mai ales în zonele de deal și de munte, acolo unde va ninge abundent, se va depune un strat mai consistent de zăpadă. Acesta va fi asociat cu intensificări ale vântului, astfel încât ninsoarea va fi viscolită. Mai ales pe crestele montane, la altitudini peste 1500 m, acolo unde vântul va sufla cu rafale de peste 80-85 km/h.

Intensificări ale vântului vom avea, spre seară și la noapte, și în zona litoralului. Viteze de peste 80-90 km/h.

Pe parcursul zilei de mâine vom avea în multe zone din țară, în sud, centru, est, intensificări ale vântului care vor determina o temperatura resimțită mai scăzută decât cea înregistrată în adăposturile meteorologice.

Ne așteptăm că mâine să se mai încălzească spre după-amiză, temperaturile să revină la normal.

Astfel că dacă astăzi vorbim de maxime, la nivelul întregii țări, între 0-1 grade prin centrul, nordul țării, spre cel mult 6-7 grade în partea de sud, mâine se vor înregistra și valori de 10-12 grade, în vestul și sudul teritoriului, dar acestea vor fi asociate cu intesificari ale vântului. 

Mâine dimineață va fi destul de rece, pentru că la noapte teperaturile vor cobora sub 0 grade în aproape toată țară. Inclusiv în Capitală ne așteptăm să avem o minimă în această noapte de -3/ 0 grade. Mai scăzută în zona de periferie a Capitalei."

×
Subiecte în articol: nins vremea Capitală 1 Decembrie meteo prognoza
Parteneri
Ce faci când expiră cardul de sănătate? Valabilitatea lui a fost prelungită în pandemie
x close