Cel mai important eveniment al anului a avut loc săptămâna trecută şi nu a însemnat vreo declaraţie halucinantă a vreunui politician. Nu a fost vorba nici de Steaua lui Gigi Becali şi nici de frunza Elenei Udrea. Cel mai important eveniment este unul trist, la fel ca România zilelor noastre. Şi implică destinul unui om care a murit cu dreptatea în mână într-o ţară în care justiţia, la fel ca educaţia, sănătatea, sportul, armata sau administraţia fac parte dintr-un sistem putred de la rădăcină şi până în vârf.
Este vorba de destinul lui Marcel Ţundrea, un român simplu condamnat pe nedrept de justiţia română pentru o crimă pe care nu a comis-o. Au mai fost multe cazuri de acest fel, dar tenacitatea lui Marcel Ţundrea e unică. A executat 12 ani din sentinţa nedreaptă de 25 de ani, timp în care, în fiecare zi, şi-a susţinut nevinovăţia încercând să lupte cu sistemul prin toate metodele legale. A reuşit în sfârşit să scape din puşcărie şi a continuat bătălia cu statul român, pe care l-a acţionat în instanţă. A murit acum trei ani, răpus de bolile şi nedreptăţile abătute asupra sa. Şi, într-un final, săptămâna aceasta, autorităţile au descoperit adevăratul vinovat. Un criminal care şi-a ascuns până acum fapta cu ajutorul justiţiei române şi care astăzi, dat în vileag, nu mai are pentru ce să se teamă: fapta sa s-a prescris. (Detalii despre caz - aici.)
Exemplul lui Marcel Ţundrea rămâne un simbol. Un simbol al luptei solitate cu un stat nepăsător şi cu un sistem de justiţie corupt. Un Don Quijote care s-a stins crezând până în ultima clipă în dreptatea sa şi care, prin exemplul său, a ştiut să ofere o rază de speranţă şi altor solitari, victime ale aceluiaşi sistem discreţionar şi putred.
Dacă am trăi într-o ţară sănătoasă moral, Marcel Ţundrea ar fi astăzi un erou. Dar cum visele par a nu fi niciodată reale, patria nu îl va învrednici cu nimic. Nici vorbă de decoraţii, căinţă sau iertare. Statul şi-ar dori ca acest caz - cazul Ţundrea - să rămâne pe veci clasat, şters din memoria colectivă, uitat de semeni. Numai că, cu cât statul se afundă în propria mocirlă morală, astfel de cazuri vor ieşi mereu la suprafaţă pentru a arăta cu degetul nedreptatea de lângă noi.
De câţi oameni precum Marcel Ţundrea e nevoie pentru a se reforma statul român din temelii? Răspunsul corect: de toţi. De toţi românii care mai cred că pot lupta pentru dreptatea lor, pentru libertate şi pentru o viaţă nu neapărat mai bună, dar măcar decentă. Cazul Ţundrea e unic, dar exemplul său poate fi al tuturor. E singura şansă a României de astăzi, e singura şansă pentru viitor.
