Legea privind Statutul BNR prevede că "membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României nu pot fi deputaţi ori senatori, sau membri ai unui partid politic şi nu pot face parte din autoritatea judecătorească sau din administraţia publică".
Complementar, Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului stipulează că "în caz de deces sau demisie a unui senator sau deputat, pentru ocuparea mandatului vacantat se organizează alegeri parţiale la nivelul colegiului uninominal în care a fost ales respectivul deputat sau senator, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului titlu".
Bogdan Olteanu a candidat în Colegiul uninominal nr. 1 din sectorul 1 din Bucureşti, fiind însă ales ca deputat numai în urma etapei de reditribuire, el cumulând numai 26,6% din voturi, dar fiind ajutat de scorul partidului pe întreaga circumscripţie.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate