Antena 3 CNN Politică Primarul din Brașov, Allen Coliban, acuzat că și-a falsificat CV-ul

Primarul din Brașov, Allen Coliban, acuzat că și-a falsificat CV-ul

Scandal în cazul primarului USR al Brașovului, Allen Coliban. Edilul trebuie să dea socoteală în fața justiției pentru faptul că și-ar fi falsificat CV-ul și ar fi pretins că este absolvent al unei facultăți, însă acesta fusese exmatriculat.

Primarul din Brașov, Allen Coliban, acuzat că și-a falsificat CV-ul
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    15 Iun 2021   •   12:14

Împotriva acestuia a fost depusă o plângere penală pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal;
  • falsificarea documentelor electorale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 391 Cod Penal;
  • uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art. 323 Cod Penal;
  • toate aceste infracțiuni aflate în concurs, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 Cod penal.

”În fapt, susnumitul Coliban Allen a parcurs două cicluri electorale, în calitate de candidat al Uniunii Salvați România (USR), astfel:

  1. În anul 2016, candidat al USR pentru Senatul României, proces electoral în urma căruia a obținut un mandat de senator, mandat exercitat până în luna octombrie 2020
  2. În anul 2020, candidat al Alianței USR — Plus pentru Primăria municipiului Brașov, proces electoral în urmă căruia a obținut mandatul de primar al municipiului Brașov.

Ambele mandate privind exercitarea unei funcții publice au fost validate de către autoritățile competente, respectiv Parlamentul României, în anul 2016, Judecătoria Brașov, în anul 2020.

Cu ocazia depunerii ambelor candidaturi pentru înscrierea în cele două procese electorale, numitul Coliban Allen a depus documente scrise — Curriculum Vitae (CV) prin care menționa în mod expres că este absolvent A DOUĂ UNIVERSITĂȚI, mai exact că a absolvit DOUĂ FACULTĂȚI, cea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București, cu durata de 5 ani, respectiv Facultatea de Management din cadrul Universității Transilvania Brașov.

Această susținere scrisă verbală, invocată extrem de des pe parcursul celor două campanii electorale, formulată în mod absolut voit conștient, a fost făcută de către Coliban Allen în contextul în care dorea să demonstreze că este un „om nou”, o altă „generație de politicieni” extrem de bine pregătită din punct de vedere profesional, care are capacitatea profesională de a exercita cele două funcții publice de a înlocui „vechea generație de politicieni” — „corupți și mincinoși.

De foarte multe ori, în dezbaterile publice, Coliban Allen a făcut afirmația că este „inginer IT”, că a exercitat această profesie timp de 10 ani, afirmație bazată, la rândul ei, pe susținerea acestuia că ar fi absolvit Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.

Mai mult, cu ocazia depunerii documentelor necesare validării mandatului de senator în cadrul Parlamentului României, în luna decembrie 2016, pentru evidențele de personal ale acestei instituții, numitul Coliban Allen a depus din nou un CV în care afirma expresis verbis că este „inginer IT” că a absolvit Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.

De altfel, cu ocazia completării PENTRU AMBELE procese electorale, numitul Coliban Allen a depus și semnat personal documentul intitulat „Declarație de acceptare a candidaturii”, documente în care, din nou, afirmă expresis verbis că este inginer absolvent al Facultății de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București. Aceste două declarații conținând semnătura olografă în original a numitului Coliban Allen, se află în evidențele Biroului Electoral Central – 2016, respectiv Biroul Electoral al municipiului Brașov — 2020.

În luna octombrie 2020, cu ocazia validării numitului Coliban Allen în funcția de primar al municipiului Brașov o parte din mass-media a preluat informația potrivit căreia susținerea numitului Coliban Allen că a absolvit Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București este falsă, în realitate, Coliban Allen nefinalizând studiile acestei universități.

Mai mult, două cadre universitare, respectiv prodecanul Facultății de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București — domnul profesor Ciprian Dobre și domnul profesor conferențiar Traian Rebedea, din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, au formulat declarații publice pe mai multe canale media, dar mai ales au atașat DOCUMENTE (foi matricole, declarații, adresă, etc.), declarații, documente din care REZULTĂ FĂRĂ ECHIVOC faptul că numitul Coliban Allen nu numai că nu a finalizat studiile acestei facultăți, DECI NU A ABSOLVIT această facultate, ba dimpotrivă, chiar A FOST EXMATRICULAT.

Documentele prezentate de cele două cadre universitare demonstrează fără echivoc trei situații:

  1. Faptul că numitul Coliban Allen nu a susținut examenele de licență, nu a obținut diploma de absolvent al Facultății de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.
  2. Faptul că numitul Coliban Allen nu a finalizat nici măcar toți anii de studii (cinci ani), datorită unor restanțe acumulate pe parcursul anilor III, IV de studii.
  3. Pentru necontinuarea, nefinalizarea celor cinci ani de studii, numitul Coliban Allen a fost exmatriculat, conform Deciziei nr. 177 din 19.03.2009, emisă de Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.

După propagarea în mediul public a acestor informații privind falsul în declarații, în documente și în susținerile electorale, chiar Coliban Allen a procedat la MODIFICAREA ȘI CORECTAREA CV-ului său aflat în mediul online, ocazie cu care A MINȚIT DIN NOU, prin afirmația că într-adevăr nu s-a înscris, nu a susținut și nu a promovat examenul de licență la Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București, însă ar fi finalizat TOȚI CEI CINCI ANI de studii.

Ulterior, într-o declarație făcută în mediul online, preluată de întreaga mass-media din țară, Coliban Allen a recunoscut falsul din CV-ul său, considerând că a fost o “greșeală de comunicare”, pe care „ nu a corectat-o la timp”, adăugând o explicație total irelevantă legată de o anumită conjunctură familială din anul 2002.

La data formulării prezentei plângeri, deși în mediul online numitul Coliban Allen a recunoscut falsul privind calitatea sa de inginer IT de absolvent al Facultății de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București, totuși documentele întocmite, semnate depuse de acesta, atât la Biroul Electoral Central, Senatul României, cât la Biroul Electoral al municipiului Brașov, există în formatul conținând informații false, iar aceste informații false și-au produs efectul”, scrie newsbv.ro.

 

×
Subiecte în articol: Brașov
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close