Antena 3 CNN Politică Băsescu: Nu vă uitaţi la cât de mici sunt politicienii, ei aleargă după voturi, românii trebuie să alerge pentru ţara lor

Băsescu: Nu vă uitaţi la cât de mici sunt politicienii, ei aleargă după voturi, românii trebuie să alerge pentru ţara lor

Băsescu: Nu vă uitaţi la cât de mici sunt politicienii, ei aleargă după voturi, românii trebuie să alerge pentru ţara lor
Sursa foto: Foto: Mediafax
01 Dec 2012   •   17:00

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă, într-un mesaj de Ziua Naţională a României, că românii nu vor putea trece cu bine de criza economică decât dacă sunt uniţi, subliniind că nu trebuie să se uite la 'cât sunt de mici politicienii'.
   
'Încep prin a vă spune 'La mulţi ani' tuturor românilor, fie că sunteţi acasă, în România, sau în afara frontierelor. Acum 94 de ani, românii au vrut să se facă 'România Mare'. Acesta a fost mesajul la Alba Iulia. Astăzi, şi noi ca toată Europa suntem într-o perioadă de criză economică. Vreau să ştiţi, şi vă spun din tot sufletul, nu o vom trece cu bine, decât dacă suntem uniţi. Nu vă uitaţi la cât de mici sunt politicenii, ei aleargă după voturi, românii trebuie să alerge pentru ţara lor', a transmis Băsescu în mesajul său de 1 Decembrie, postat pe un site de socializare.
   
El a afirmat că românii trebuie să fie solidari şi să înţeleagă că doar astfel pot trece cu bine peste criza economică.
   
'Nu vor fi români care să scape de criză şi români care să intre în criză. De criza economică ori trecem toţi ori nu trece niciunul şi dacă nu o trecem toţi, înseamnă că nu a trecut-o România. Hai să fim solidari!', a subliniat Băsescu.
   
El i-a îndemnat pe români să arboreze un steag, în curte, la balcon sau la ferestre.

Ziua Naţională, în imagini. Fotografii impresionante de la parada militară de la Arcul de Triumf


×
Subiecte în articol: politicieni romani mesaj
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close