CANDIDAȚI
Antena 3 CNN Politică Bolojan a cerut reexaminarea legii care aprobă OUG privind reorganizarea unor ministere şi instituţii

Bolojan a cerut reexaminarea legii care aprobă OUG privind reorganizarea unor ministere şi instituţii

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:00 16 Apr 2025 Modificat la 13:00 16 Apr 2025
ilie-bolojan
Bolojan a cerut reexaminarea legii care aprobă OUG privind reorganizarea unor ministere şi instituţii. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale.

"Legea transmisă la promulgare aprobă, fără modificări sau completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2024 care are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de reorganizare a Guvernului, având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 33/2024 pentru acordarea încrederii Guvernului", se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele a solicitat reexaminarea având faptul că, potrivit fişei legislative, legea a fost calificată ca organică la Camera Deputaţilor şi ordinară la Senat, deşi ar fi trebuit să se supună rigorilor constituţionale în ceea ce priveşte procedura parlamentară de adoptare a legilor organice.

Actul normativ prevede că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale se reorganizează prin fuziune prin absorbţie cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, care se desfiinţează; Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării se reorganizează prin divizare totală şi îşi încetează activitatea, prin împărţirea întregului său patrimoniu, personal şi a activităţii după cum urmează: se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Cercetare, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării; Autoritatea pentru Digitalizarea României trece din subordinea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării în subordinea Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului; atribuţiile viceprim-miniştrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului; viceprim-ministrul fără portofoliu coordonează instituţiile publice şi structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, precum şi Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"; viceprim-ministrul fără portofoliu avizează toate proiectele de acte normative care au impact bugetar.

"Din perspectiva criteriului material, domeniul reglementat prin actul normativ supus aprobării - ce instituie măsuri privind organizarea Guvernului - aparţine legilor cu caracter organic şi, în consecinţă, legea transmisă spre promulgare trebuia să urmeze acelaşi regim juridic ca cel al ordonanţei, deci să se supună rigorilor constituţionale în ceea ce priveşte procedura parlamentară de adoptare a legilor organice, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. e) şi art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, ordinea camerelor - astfel cum a fost parcursă de legea supusă reexaminării, respectiv Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi Senatul, în calitate de Cameră decizională - nu îşi găseşte justificare decât prin prisma admiterii caracterului organic al legii", se explică în cererea de reexaminare.

Bolojan afirmă că, având în vedere procedura legislativă parcursă în Parlament, prin raportare la conţinutul normativ al legii transmise la promulgare, procesul de legiferare este necesar să se desfăşoare în concordanţă cu prevederile constituţionale şi legale referitoare la adoptarea legilor. 

×
x close