Antena 3 CNN Politică Bușoi spune că Centrala de la Cernavodă nu pornește în septembrie. Anunț despre facturi: Prețul mare la gaze crește factura la curent

Bușoi spune că Centrala de la Cernavodă nu pornește în septembrie. Anunț despre facturi: Prețul mare la gaze crește factura la curent

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 14:07 23 Sep 2026 Modificat la 14:07 23 Sep 2026
Panoramă cu Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavodă (CNE), în partea dreaptă a imaginii este Unitatea Nr 1, iar în stânga, unitatea Nr 2. Sursa foto: Agerpres
Centrala de la Cernavodă (CNE). În partea dreaptă a imaginii este Unitatea nr. 1, iar în stânga, Unitatea nr. 2. Sursa foto: Agerpres

Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat, miercuri, că Centrala Nucleară de la Cernavodă „cu siguranță” nu va fi redeschisă în septembrie. „Suntem aproape de nivelul minim de siguranță pentru redeschidere. Din păcate avem scăderi, nu putem avansa public o dată certă”. El a subliniat și faptul că prețul mare al gazelor naturale, cauzat de războiul din Orientul Mijlociu, va fi „principalul factor care va genera preț crescut la electricitate”.

„La nivel european vedem o creștere de preț pe TTF (Title Transfer Facility). Acest preț influențează și PZU (Piața pentru Ziua Următoare), și bursele pe termen scurt. Motivul e conflictul din Orient, Ormuz închis, transporturile de petrol și vasele GNL care nu pot trece prim Ormuz.

La începutul lunii martie au fost distruse capacități din Qatar, se estimează un an până vor fi refăcute. Asta contribuie la preț și operațiunea de umplere a depozitelor. În România avem 79,3% grad de umplere. Atingem 80% până săptămâna viitoare și vom trece de 90% până în decembrie”, a explicat el.

Astfel, Bușoi spune că prețul gazelor va fi „principalul factor” care va genera facturi mai mari.

„Prețul mare la gaz va fi principalul factor care va genera preț crescut la electricitate în Europa și România, piețele sunt interconectate. Față de anul trecut avem capacități care generează creșteri de consum, investiții la Arad și Constanța, ne așteptăm ca Mintia să producă electricitate din gaz natural”, a adăugat el.

Mai mult, Bușoi a afirmat că Centrala Nucleară de la Cernavodă „cu siguranță” nu se va redeschide în septembrie.

„Prognozele arată îngrijorător, situație nefavorabilă, suntem aproape de nivelul minim de siguranță pentru redeschidere. Din păcate avem scăderi, nu putem avansa public o dată certă pentru redeschidere, dar cu siguranță nu în septembrie”, a subliniat Bușoi.

Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie, au forțat autoritățile să închidă cele două reactoare ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă. Prima unitate a fost închisă la data de 28 iulie 2026, urmată de cea de-a doua, la data de 13 august 2026, după ce încercările de a o mai menține în funcțiune au eșuat. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close