Antena 3 CNN Politică ”Calendarul” alegerilor anticipate, anunțat de un liberal

”Calendarul” alegerilor anticipate, anunțat de un liberal

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, s-a arătat convins, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Alba Iulia, că vor fi alegeri anticipate.

”Calendarul” alegerilor anticipate, anunțat de un liberal
21 Feb 2020   •   16:42

"Vă spun că vom avea alegeri anticipate", le-a transmis jurnaliştilor Florin Roman. Întrebat când anume, el a explicat că nu poate răspunde exact.

"Nu ştiu dacă PSD boicotează o dată sau de două ori învestirea Guvernului, pentru că, toate lucrurile astea, conform legii, curg pe un calendar. Deci, dacă până în 15 martie, vom avea prima cădere a Guvernului, până în aprilie, la jumătatea lunii, a doua cădere, probabil, a Guvernului, sigur că putem discuta de alegeri anticipate în prima parte a verii acestui an", a declarat liderul Grupului PNL din Camera Deputaţilor.

×
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close