Antena 3 CNN Politică Călin Popescu Tăriceanu, atac la Nicuşor Dan: "Asta este dovada inculturii lui!"

Călin Popescu Tăriceanu, atac la Nicuşor Dan: "Asta este dovada inculturii lui!"

Călin Popescu Tăriceanu, candidatul ALDE pentru Primăria Capitalei, l-a atacat pe contracandidatul său, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook, în care l-a acuzat pe acesta că "nu propune nimic" şi "a construit o alianţă împotriva a ceva şi nu pentru ceva".

Călin Popescu Tăriceanu, atac la Nicuşor Dan: "Asta este dovada inculturii lui!"
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    11 Sep 2020   •   13:15

"Am crezut că nu o să mai fim nevoiți să vedem campanii electorale atât de jenant de plicticoase cum a fost ultima campanie prezidențială, dar văd că actuala campanie riscă să o bată. Ce vedem? Candidații care au în spate partide sau alianțe mari stau în tranșee, nu ies la nici o dezbatere cu un contracandidat, încercând să-și conserve avantajul dat de partidele lor care bagă milioane de euro în media și tipărituri.

Vocea și ideile celor care nu avem aceleași fonduri în spate ne sunt înăbușite prin ignorare sau încercare de ridiculizare. În urmă cu ceva zile l-am auzit pe contracandidatul meu Nicușor Dan, reprezentantul marii alianțe de dreapta, cum lua în derâdere ideea din programul meu prin care propun amplasarea în Piața Victoriei a unei replici a Columnei lui Traian și transformarea zonei într-o adevărată piață publică.

Reacția candidatului care nu propune nimic, care a construit o alianță împotriva a ceva (să scoatem “ciuma roșie” din București) și nu pentru ceva, a fost siderantă! El zice că în loc de a amplasa Columna în piață românii care vor să o vadă nu au decât să meargă la Roma! Reacția lui vine în continuarea politicii dusă de partidul copiilor de securiști care nu văd cu ochi buni ideea de istorie, tradiție sau națiune. Dacă ne-am lua după ei ar trebui să trăim în grupuri în loc de familie, să încetăm să mai credem în Dumnezeu și să renunțăm la proprietatea privată!

Ideea amplasării unei replici a Columnei lui Traian în Piața Victoriei nu îmi aparține. Ea este o idee care plutește în societatea românească încă din secolul al XIX-lea, cam de la Badea Cârțan încoace. Prima idee de reconstruire îi aparține lui Mihail Kogălniceanu. Alexandru Odobescu o vedea amplasată la Universitate, iar în 1882 se propune chiar o lege în Parlament pentru o asemenea lucrare. În 1939 s-a comandat o copie a Columnei unor meșteri de la Vatican. Din cauza războiului, mulajele au ajuns mult mai târziu în România, abia în 1967. Deci ele există și sunt la Muzeul de Istorie a României!

Deci, USR-iști securiști globaliști, Columna reprezintă un act de identitate al poporului român și ea își va găsi locul în Piața Victoriei, cu sau fără voia voastră. Iar contracandidatului Nicușor Dan îi spun că el face parte din rândul celor care nu fac nimic, dar simt nevoia să pună piedici celor care fac ceva. Opoziția lui față de amplasarea Columnei este dovada inculturii lui și a impotenței în a simți și înțelege ce înseamnă patriotismul!", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close