Calotele glaciare din Groenlanda şi Antarctica se topesc de circa şase ori mai rapid decât în anii '90, în contextul încălzirii globale care ameninţă să provoace creşterea nivelului mării, mai multe avalanşe şi nesiguranţa aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA, conform Agerpres. Sistemele de gheață "au nevoie de secole sau milenii pentru a se recupera după depășirea pragurilor", a subliniat cercetătorul James Kirkham, relatează The Guardian.
Rapoartele, realizate de Iniţiativa internaţională pentru criosferă şi climă (ICCI), alături de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), avertizează în legătură cu consecinţele grave pentru rezervele de gheaţă la nivel global pe care le-ar avea creşterea temporară a temperaturilor globale peste pragul de 1,5 grade Celsius.
În 2015, comunitatea internaţională şi-a stabilit drept obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale pentru a preveni cele mai grave consecinţe ale schimbărilor climatice. Deşi obiectivul nu a fost ratat încă în mod oficial, Organizaţia Naţiunilor Unite spune că acesta nu mai poate fi îndeplinit şi că va fi depăşit cel puţin temporar, un scenariu cunoscut sub denumirea "ratarea ţintei".
Pentru a contracara această depăşire pe termen lung, omenirea va trebui, în cele din urmă, să intre într-o fază de emisii negative, când cantitatea de dioxid de carbon eliminată din atmosferă este mai mare decât cantitatea emisă.
Rezervele de gheaţă globale răspund "implacabil" chiar şi la o depăşire temporară, subliniază autorii rapoartelor.
O încălzire de peste 1,5 grade Celsius mai accentuată şi pe o durată mai lungă va accelera topirea permafrostului, care eliberează anual gaze cu efect de seră la o scară comparabilă cu cea a naţiunilor industrializate, destabilizând fundaţiile aşezărilor şi infrastructura. Creşte de asemenea riscurilor producerii unor alunecări de teren şi incendii de vegetaţie.
Cercetătorii estimează că un nivel sigur de încălzire pe termen lung pentru calotele polare ar trebui să fie mult mai apropiat de 1°C și posibil chiar sub acest prag, au notat jurnaliştii publicaţiei britanice The Guardian.
În cazul ghețarilor, raportul arată că, dacă încălzirea globală ar fi readusă la 0,8°C, aceștia ar păstra aproximativ 70% din volumul actual, pe o perioadă de mai multe secole.
Sistemele de gheață au nevoie de secole sau milenii pentru a se recupera
James Kirkham, glaciolog în cadrul ICCI și autor principal al raportului, avertizează că criosfera este una dintre cele mai sensibile componente ale sistemului climatic, iar pierderile sale au consecințe la nivelul întregii planete.
"Zăpada și gheața reacționează rapid la fiecare fracțiune de grad de încălzire. Dar majoritatea acestor sisteme vor avea nevoie de secole sau milenii pentru a se recupera după depășirea pragurilor, mai ales dacă sunt traversate puncte critice care provoacă schimbări practic ireversibile", a declarat acesta.
Raportul menționează și pierderile recente de gheață din Alpii elvețieni, unde ghețarii au pierdut 20% din volumul lor în ultimii cinci ani, precum și dispariția accelerată a unor ghețari din întreaga lume.
Avertismentul vine în contextul în care liderii mondiali și diplomații se pregătesc pentru cea de-a 31-a conferință a ONU privind schimbările climatice (COP31), organizată în Turcia.
Un raport anterior al UNEP arăta că emisiile globale trebuie reduse cu 18% până în 2030 și cu 45% până în 2035 pentru a exista șanse reale de limitare a încălzirii la 1,7°C peste nivelurile preindustriale.