Antena 3 CNN Politică Cel mai scump cadou primit de Băsescu în 2007 valorează 400 de euro

Cel mai scump cadou primit de Băsescu în 2007 valorează 400 de euro

Cel mai scump cadou primit de Băsescu în 2007 valorează 400 de euro
07 Feb 2008   •   11:35

Biroul de la Cotroceni al preşedintelui Traian Băsescu s-a îmbogăţit anul trecut cu peste 80 de cadouri de protocol. Lista completă a acestora a fost publicată pe site-ul preşedinţiei. Se poate observa că cele mai multe cadouri primite de şeful statului sunt tablouri, care valorează între 30 şi 200 de Euro. Chiar dacă noua colecţie a preşedintelui nu este la fel de bogată şi de scumpă ca a fostului premier Adrian Năstase, Băsescu poate liniştit să-şi decoreze încăperea cu o gamă variată de tabouri. Dintre acestea, amintim câteva portrete ale preşedintelui, evaluate de administraţia prezidenţială în jurul a 60 de Euro, dar şi o caricatură a lui Traian Băsescu, semnată de Ştefan Popa Popas, evaluată tot la 60 de Euro.

Traian Băsescu a mai primit o corabie din lemn, valorând 300 de Euro, dar şi diverse ţesături, machete sau sticle cu vin de protocol cu o valoare modică. Există printre cadourile primite şi două cruci de lemn de la Săpânţa, evaluate pe site-ul preşedinţiei la doar 35 de Euro fiecare. Traian Băsescu este legat afectiv de cimitirul vesel de la Săpânţa încă din timpul campaniei electorale din 2004, fiind ştiut faptul că sloganul de campanie "Să trăiţi bine" a fost preluat de pe una dintre crucile din acest cimitir.

Cel mai scump produs care figurează în lista cadourilor de protocol valorează 400 de Euro şi reprezintă un set tradiţional din piele pentru masă. La rubrica "destinaţia bunurilor", se precizează faptul că toate aceste cadouri primite de preşedintele Traian Băsescu au intrat în "patrimoniul instituţiei."

Aici puteţi vedea lista completă a cadourilor de protocol primite de Traian Băsescu în 2007.

Antena3.ro

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close