Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat duminică imagini surprinse în cadrul misiunii de sâmbătă seara, când piloţii a două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au reuşit să doboare două drone de tip rusesc Geran deasupra Mării Negre. Totul s-a petrecut la scurt timp după ce radarele au detectat un grup de ținte aeriene la aproape 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, care se deplasau în direcția sud-vest şi, ulterior, au intrat în spaţiul aerian al României.
Prima dronă de tip rusesc Geran a fost detectată în spațiul aerian românesc la 17:59 și a fost interceptată de un avion F-16 la doar două minute distanță, la ora 18:01.
"Ținte reperate, identificate, angajate și neutralizate! Imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc", a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat publicat pe Facebook.
La doar patru minute după pătrunderea în spațiul aerian românesc, cea de-a doua dronă Geran a fost interceptată și distrusă de un alt F-16, la ora 18:05, după ce fusese detectată la 18:01.
Potrivit Ministerului Apărării, ambele aparate fără pilot au fost neutralizate deasupra apelor teritoriale ale României, după ce au fost identificate ca drone.
"Militarii Armatei României sunt la datorie, în fiecare zi, pentru siguranța noastră", au mai subliniat reprezentanţii MApN, adăugând că imaginile au fost furnizate de oficiali de la Baza 86 Aeriană Borcea.
În ultimele săptămâni, conflictul dintre Rusia și Ucraina s-a extins și asupra Mării Negre. Săptămâna trecută, două nave comerciale au fost atacate cu drone, despre care se crede că ar fi rusești, în apele teritoriale românești.
Pe de altă parte, Ucraina și Federația Rusă continuă să se atace reciproc, deşi, președintele american, Donald Trump, a anunţat recent "un armistiţiu energetic" între cele două părţi, menit să oprească temporar loviturile asupra infrastructurii energetice.