Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a spus, joi, că, aşa cum a eliberat trotuarele de maşinile parcate în Sectorul 6, la fel va face şi în întreg municipiul Bucureşti. Ciucu a precizat că această măsură va fi luată şi în zona diferitelor agenţii sau ministere. Ciucu a recunoscut că din acest motiv îi „sună telefonul în draci”, dar a subliniat că „vreau să trăiesc într-un oraş civilizat”.
Ciprian Ciucu a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă s-a ambplificat fenomenul parcărilor ilegale în Bucureşti.
„Acum îi vedem pentru că am pus eu pe agenda publică acest fenomen. Uitaţi-vă, în Sectorul 6, am eliberat kilometri întregi de trotuare de maşini. Asta o să fac şi în Bucureşti, inclusiv la anumite agenţii şi ministere unde se parchează pe trotuare. Îmi pare rău, îmi sună telefonul în dracii, îmi pare foarte rău dar vreau să trăiesc într-un oraş civilizat”, a afirmat Ciucu.
El a precizat că trebuie „descurajat” parcatul pe trotuar.
„Am doi ani la dispoziţie, în aceşti doi ani voi face tot ce ţine de mine să civilizez acest oraş. Se va parca din ce în ce mai puţin pe trotuar. E bine să venim şi cu reabilitări în momentul în care scoatem maşinile, ca să arată şi plăcut, amenajări peisagistice. Deci, pe această strategie de pietonalizare şi de recâştigare a trotuarelor sunt parcări ale municipalităţii care stau goale pentru că se parchează lângă, pe trotuar. Cu siguranţă, stradă cu stradă, încet, încet, Poliţia Locală cred că munceşte cel mai mult decât au muncit în ultimii 35 de ani, sunt prezenţi peste tot. Am vorbit cu primarii de sector, sunt şi ei prezenţi. Trebuie să descurajăm acest comportament parcatul pe trotuar”, a mai transmis primarul Capitalei.
Recent, Poliţia Locală şi Primăria Bucureşti au făcut apel la şoferi să nu mai dea bani „parcagiilor” din zonele aglomerate din Capitală, fiind nu doar un fenoment deranjant, ci şi o formă de înşelăciune care trebuie oprită.