Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu avertizează PNL că riscă să se rupă după moțiune: “Nu pot coexista la nesfârșit conservatori autentici cu progresiști”

Crin Antonescu avertizează PNL că riscă să se rupă după moțiune: “Nu pot coexista la nesfârșit conservatori autentici cu progresiști”

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 18:49 05 Mai 2026 Modificat la 18:51 05 Mai 2026
crin antonescu alaturi de ilie bolojan
Crin Antonescu a precizat că “PNL e într-o situație delicată”. Foto: Hepta

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat la Antena 3 CNN, că modul în care a comunicat Nicușor Dan despre menținerea parcursului pro-occidental al României în urma moțiunii de cenzură și deciziile care au fost luate de conducerea PNL privind refuzul refacerii coaliției de guvernare cu PSD seamănă cu “un număr de iluzionism”:  

Președintele pare foarte misterios, dar ceea ce este, pentru mine, izbitor e că pare foarte sigur. Ne pregătim să asistăm ca la un număr de iluzionism. Cineva ne păcălește. Domnul președinte e absolut sigur că va avea un guvern pro-occidental, ceea ce, așa cum a explicat de mai multe ori, și cum partidele din coaliție au formulat mereu, înseamnă că nu avem de a face cu opoziția din Parlament. Domnul Bolojan ne spune și propune, și am temeiuri să cred că asta va fi linia adoptată de PNL, cu PSD-ul niciodată în această legislatură. Deci, undeva în acest număr de iluzionism să vedem cine reușește.

Crin Antonescu a precizat că PNL e într-o situație delicată, pentru că va fi dificil să rămână consecvent deciziilor luate după alegerile parlamentare, dar și deciziilor care resping o viitoare colaborare cu PSD:

Dacă vrea să rămână consecvent cu ceea ce a luat ca premisă la situația politică din iarna anului 2024 și până azi, că trebuie făcut un cordon sanitar împotriva forțelor calificate de PNL, ca și de președinte și de PSD drept anti-occidentale, pro-rusești, extremiste, atunci ar trebui să găsească o altă formulă de colaborare tot cu PSD. Dar nu ar mai fi consecvent cu vreo două-trei decizii foarte radicale luate în ultimele zile.

Dacă e consecvent cu aceste recente decizii, înseamnă că PNL-ul ar trebui să abandoneze premisa inițială, mai spune Crin Antonescu: fie AUR și ceilalți au devenit frecventabil, pro-europeni, pro-occidentali, compatibili cu strategia de dezvoltare și modernizare a României, fie lasă țara pentru cel puțin doi ani și jumătate pe mâna acestora.

De asemenea, Crin Antonescu a spus că declarația făcută de Cătălin Predoiu, privind rămânerea PNL la guvernare, alături de PSD se înscrie în logica menținerii direcției pro-occidentale:

"Declarația lui Cătălin Predoiu e curajoasă și nu cred că trebuie citită în cheia tentantă a unui oportunism și a unei inconsecvențe. Cătălin Predoiu vorbește despre faptul că în logica inițială, aia cu pro-occidentalii și cordonul sanitar, PNL are anumite obligații, nu față de PSD, care e clar că nu e un partener comod și probabil nici corect, ci față de România, de electoratul român și față de destinul pe care PNL l-a revendicat".

Crin Antonescu avertizează că PNL poate să se rupă:  "S-ar putea ajunge la lucruri regretabile, poate chiar la o rupere. E timpul să se întâmple și în PNL niște clarificări. Nu pot coexista acolo la nesfârșit conservatori autentici cu progresiști, neomarxiști și Vlad Gheorghe. Nu pot exista oameni care s-au bătut cu abuzurile lui Traian Băsescu și unii care le consideră și astăzi un model de urmat. Cineva și cred că în partid se vor găsi și oamenii și mijlocele, va trebui să spună: așa sau așa. După vedem ce alianțe se fac".

Crin Antonescu a mai spus că PNL are o dilemă și în ceea ce privește viitorul alături de Ilie Bolojan: "Ilie Bolojan a fost un prim-ministru modest, ca să fiu elegant, dar a devenit un om politic, un personaj politic extrem de puternic în acest moment, poate cel mai puternic din scenă. Asta este încă o dilemă pentru PNL".

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close