Antena 3 CNN › Politică › Cum ar putea fi reorganizate 429 de localități. Ministrul Dezvoltării anunță stimulente pentru comasarea voluntară

Cum ar putea fi reorganizate 429 de localități. Ministrul Dezvoltării anunță stimulente pentru comasarea voluntară

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:07 31 Oct 2026 Modificat la 21:16 31 Oct 2026
agerpres_15711801
429 de primării ar putea dispărea după reforma cerută de PSD. Imagine cu carcater ilustrativ. Foto: Agerpres

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a transmis sâmbătă, că în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Asociaţiei Comunelor din România a vorbit despre soluţiile pentru a încuraja asocierea şi comasarea voluntară a celor 429 de localităţi. Potrivit acestuia, obiectivul reformei nu este doar reducerea numărului de primării, ci construirea unor administraţii locale mai puternice, cu personal calificat, servicii publice moderne şi resurse pentru dezvoltare.

„România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială adaptată realităţilor demografice, economice şi sociale actuale. Avem nevoie de administraţii locale eficiente şi comunităţi care să aibă şanse reale de dezvoltare, indiferent de dimensiunea lor.

Am discutat despre soluţiile prin care putem încuraja asocierea şi comasarea voluntară a celor 429 de localităţi vizate. Am convenit să extindem grupul de lucru de la nivel central cu reprezentanţi ai conducerii ACoR, pentru a stabili stimulente concrete pentru comunele care aleg comasarea voluntară, dar şi măsuri de protecţie pentru angajaţii din administraţia locală”, a scris Alexandru Stoica, pe pagina sa de Facebook. 


 
Potrivit ministrului, reforma trebuie să ducă la administrații locale mai puternice, cu personal calificat și resurse suficiente pentru dezvoltare.

 „Obiectivul nostru nu este simpla reducere a numărului de primării, ci construirea unor administraţii locale mai puternice, cu personal calificat, servicii publice moderne şi resurse pentru dezvoltare. Facem reformă cu responsabilitate, punând interesele cetăţenilor pe primul loc!”, subliniază ministrul Dezvoltării. 

Vineri seară, Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat la Antena 3 CNN că proiectul care vizează comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape: comasare voluntară până la 1 martie 2027, apoi o comasare pe care ar urma să şi-o asume Guvernul. 

Acesta a spus că statul ar face o economie de 250 de milioane de lei pe an şi că în localităţile care vor fi comasate va rămâne totuşi "un funcţionar, într-un birou, care va prelua problemele cetăţenilor". 

"Am gândit această comasare voluntară până la 1 martie, ca fiecare localitate să poată să facă demersul acesta. Mă refer la localităţile până în 1.500 de locuitori. Va exista şi un program de investiţii pentru acele localităţi care doresc să se comaseze voluntar”, a declarat Alexandru Stoica.

Alexandru Stoica a afirmat că vor fi organizate şi referendumuri locale.

După prima etapă de comasare voluntară, va începe al doilea pas, care presupune o asumare din partea Guvernului. Localităţile care acceptă comasarea voluntară până la 1 martie 2027 vor beneficia de programe de investiţii, potrivit ministrului Dezvoltării.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close