Antena 3 CNN Politică Darău: Statul poate prelua fabrici din industria de apărare aflate în pericol de închidere sau vânzare

Darău: Statul poate prelua fabrici din industria de apărare aflate în pericol de închidere sau vânzare

A.N.
1 minut de citit Publicat la 21:25 08 Mai 2026 Modificat la 21:25 08 Mai 2026 Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google
irineu darau
Irineu Darău. sursa foto: Hepta

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat vineri că Guvernul a modificat cadrul legislativ pentru a permite statului să intervină mai rapid atunci când capacități strategice din industria de apărare riscă să fie pierdute, scrie Agerpres.

„Nu mai putem rata oportunităţi mari de investiţii. România nu mai acceptă să piardă, prin tăcere şi inerţie, capacităţi strategice esenţiale. De acum le protejează, le reconstruieşte şi le transformă în forţă reală de securitate şi dezvoltare economică. La iniţiativa Ministerului Economiei, Guvernul a îmbunătăţit regulile şi cadrul legislativ astfel încât statul să îşi poată proteja mai rapid şi mai eficient interesele de securitate şi capacităţile strategice din industria de apărare – fix atunci când acestea sunt în pericol să fie închise, vândute sau pierdute”, a scris Darău pe pagina sa de Facebook.

Concret, în situația în care o fabrică importantă pentru industria de apărare riscă falimentul, închiderea sau vânzarea pe bucăți, statul poate decide să o preia și să o mențină funcțională. Preluarea vizează întregul ansamblu de producție – nu doar clădiri sau terenuri, ci și utilaje, linii de producție și echipamente.

„Aceste capacităţi sunt tratate ca un tot unitar, pentru a evita fragmentarea lor şi pierderea definitivă a unor resurse industriale esenţiale pentru securitatea naţională. Orice decizie de acest tip este fundamentată pe analize economice, juridice şi de impact asupra securităţii naţionale şi este validată la nivelul CSAT, ca garanţie că statul îşi protejează în mod responsabil interesele strategice”, a subliniat ministrul.

După preluare, aceste capacități pot fi repuse în funcțiune de stat sau în parteneriat cu mediul privat, pentru a reveni cât mai rapid în circuitul de producție pentru apărare.

„Ne dorim să protejăm capacităţile reale de producţie, să le menţinem întregi şi să le readucem rapid în economie - acolo unde generează securitate, locuri de muncă şi tehnologie. Patriotismul nu înseamnă lozinci despre «nu ne vindem ţara», ci capacitatea de a-ţi păstra şi moderniza industria şi producţia românească, de a-ţi proteja capacităţile strategice şi de a contribui zi de zi la o economie care funcţionează”, a mai precizat Darău.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close