Antena 3 CNN Politică Dominic Fritz, după ce moțiunea împotriva Dianei Buzoianu a fost respinsă: „Nu pot ei depune atâtea moţiuni cât putem noi să muncim”

Dominic Fritz, după ce moțiunea împotriva Dianei Buzoianu a fost respinsă: „Nu pot ei depune atâtea moţiuni cât putem noi să muncim”

A.O.
<1 minut de citit Publicat la 18:44 30 Mar 2026 Modificat la 18:44 30 Mar 2026
dominic fritz
Dominic Fritz, președintele USR. Foto: Agerpres

Dominic Fritz a salutat luni respingerea moţiunii simple depuse împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, la Senat. Președintele USR a spus că este cea de-a șaptea moțiune inițiată împotriva unui ministru USR în ultimele nouă luni. „Semn clar că ne facem treaba”, a adăugat el. 

„Moţiunea simplă depusă de extremişti împotriva ministrei USR Diana Buzoianu a căzut azi în Senat. A fost a treia moţiune împotriva Dianei şi a şaptea împotriva unui ministru USR în cele 9 luni de când suntem la guvernare. Semn clar că ne facem treaba.

Vă promit că vom continua să ne batem zi de zi pentru ca românilor să le fie mai bine, aici, în ţara noastră. Nu pot ei depune atâtea moţiuni cât putem noi să muncim”, a scris liderul USR, luni, pe Facebook.



Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au înregistrat 41 de voturi pentru, 45 contra şi o abţinere.

Moţiunea, intitulată „Diana Buzoianu, comisarul roşu-verde al setei şi întunericului. Cum a instaurat bolşevica de la Mediu dictatura trotinetelor peste barajele şi pădurile României”, a fost semnată de 44 de senatori PACE - Întâi România, AUR şi neafiliaţi. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close