La doar o zi după ce premierul Ilie Bolojan şi-a publicat diplomele de absolvire și de inginer pe Facebook, Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, a făcut acelaşi lucru. "În spirit de solidaritate, las aici diplomele mele academice", a scris Pîslaru vineri, pe Facebook.
"După zeci de ani în care mulți impostori s-au perindat în funcții publice, e normal, din păcate, să fim sceptici cu cei care iau decizii în numele nostru.
Pentru a înlătura suspiciunile apărute prin presă, prim-ministrul Ilie Bolojan și-a publicat ieri diplomele de facultate. În spirit de solidaritate față de demersul său și pentru a salva timp pentru alte investigații de acest fel, las aici diplomele mele academice.
Oamenii politici trebuie sa fie nu doar competenți, ci și cinstiți si transparenți. Doar prin transparență, profesionalism și rezultate concrete vom reuși să reclădim încrederea în societatea noastră", este mesajul lui Pîslaru.
Decizia lui Pîslaru vine după ce premierul Ilie Bolojan a postat pe rețele sociale copii ale diplomelor de absolvire și de inginer, după ce în spațiu public s-a speculat că CV-ul lui prezintă neclarități, pentru că a scris că a absolvit 3 ani la o facultate unde durata studiilor era de 5 ani.