Premierul Ilie Bolojan a postat pe rețele sociale copii ale diplomelor de absolvire și de inginer, după ce în spațiu public s-a speculat că CV-ul lui prezintă neclarități, pentru că a scris că a absolvit 3 ani la o facultate unde durata studiilor era de 5 ani.
Premierul Ilie Bolojan a explicat pe Facebook că a finalizat un program de studii de trei ani, „pentru cei care doreau să predea în învățământul gimnazial”, în cadrul Facultății de Matematică, conform diplomei sale de absolvire, eliberată de Universitatea de Vest din Timișoara.
Iată precizările făcute de premier:
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la studiile mele, doresc să fac următoarele precizări:
Imediat după terminarea liceului, potrivit reglementărilor din acea perioadă, tinerii admiși la facultate efectuau 9 luni de armată, iar cei care nu intrau la facultate făceau un stagiu militar de 1 an și 4 luni. În cazul meu, am efectuat serviciul militar înainte de a începe studiile universitare, ceea ce explică acea „pauză” menționată între finalizarea liceului și începerea facultății.
În ceea ce privește durata studiilor universitare, specializarea Matematică avea, la acel moment, două trasee distincte: unul de 3 ani pentru cei care doreau să predea în învățământul gimnazial și unul de 5 ani pentru cei care vizau predarea la liceu. Eu am urmat forma de 3 ani.
Așadar, toate informațiile referitoare la parcursul meu educațional sunt clare, verificabile și conforme cu cadrul legal al perioadei respective. Consider important ca aceste precizări să fie cunoscute, pentru a nu se mai specula pe teme care pot fi ușor lămurite prin fapte și documente”, a precizat premierul pe Facebook.
Cum a apărut controversa legată de studiile premierului
Și purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată care este poziția premierului privitoare la un articol apărut în publicația Libertatea care arată că Ilie Bolojan a menționat în CV-ul său că a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din Timișoara în trei ani, deși pe site-ul instituției figurează că durata studiilor este de 5 ani din 1957.
„Sunt două chestiuni factual incorecte în ceea ce a scris Libertatea. Unu: că premierul Ilie Bolojan n-ar fi intrat din primul an la facultate. Trebuie ținut cont că, la vremea respectivă, cei care intrau la facultate trebuiau să se ducă - băieții, vreau să zic - un an în armată. Asta era regula jocului. Deci întotdeauna băieții aveau un an între momentul în care erau admiși la facultate și momentul în care începea efectiv facultatea. Pe vremea aia, vă aduc aminte, (..) armata era obligatorie. Nu era nici voluntară, cum urmează să fie, nici profesionalizată, cum e deja. Deci domnul Bolojan a intrat din primul an la facultate, dar un an de zile a făcut armată. Chestiunea numărul doi - am luat-o pe rând, că am citit și eu articolul: Facultatea de Matematică avea, la momentul respectiv, două programe de studii. Programul de studii de 5 ani, care îți permitea să fii cadru didactic în învățământ, inclusiv în cel universitar, și programul de studii de 3 ani, care îți permitea să fii profesor doar în învățământul preuniversitar. Deci domnul Ilie Bolojan, conform diplomei sale de absolvire eliberate de Universitatea de Vest din Timișoara, a absolvit programul de studii de 3 ani”, a afirmat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Ea a adăugat că Libertatea a și publicat un răspuns din partea Universității Timișoara exact cu acest conținut.