Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, întâlnire cu reprezentanții DGASPC din toată țara: "Doar oamenii cu suflet mare se pot dedica total celor din jur"

Gabriela Firea, întâlnire cu reprezentanții DGASPC din toată țara: "Doar oamenii cu suflet mare se pot dedica total celor din jur"

Protecția copilului, sistemul de adopție și, în general, domeniul social necesită efort, dăruire totală și pricepere. Doar oamenii cu suflet mare se pot dedica total celor din jur, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea, întâlnire cu reprezentanții DGASPC din toată țara: "Doar oamenii cu suflet mare se pot dedica total celor din jur"
Sursa foto: Facebook/ Gabriela Firea
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mar 2023   •   11:13

"Zilele trecute am avut ocazia să mă întâlnesc cu reprezentanții Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din toată țara. M-am bucurat să le transmit față în față prețuirea pe care o am pentru munca și profesionalismul tuturor.", a transmis Gabriela Firea, pe Facebook.

"Am spus-o de multe ori: protecția drepturilor copilului este una dintre prioritățile mandatului meu, așa că reuniunea de la București, organizată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ne-a dat tuturor ocazia să discutăm proiectele importante pe care le derulăm:

- procesul de dezinstituționalizare sau închidere a centrelor de plasament,

- lansarea, în câteva luni, a Sistemului Informatic Național – SINA care ne va permite să avem imaginea corectă și completă a copiilor cu situații dificile, fie din familii cu probleme, fie din sistemul de protecție și prin care vom putea să intervenim rapid acolo unde este nevoie,

- crearea rețelei de centre de zi, pentru care așteptăm cereri de finanțare prin PNRR din partea autorităților locale,

- TEAM-UP, proiectul cu finanțare europeană prin care urmărim extinderea rețelei de asistenți maternali profesioniști și, totodată, organizarea de cursuri de formare pentru întreaga rețea de asistenți maternali.

Citește și: Vouchere de 15.000 lei pentru mii de români: "1.000 de tichete au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari"

Am încredere că toate aceste proiecte vor schimba total sistemul de protecție specială din România și modul în care gândim măsurile și acțiunile concrete pentru copiii din familiile vulnerabile.

Cât privește dezinstituționalizarea, acesta este un proces început de mult timp, accelerat acum și pe care, fără nicio discuție, îl vom încheia la anul. Cu alte cuvinte, în 2024 se vor închide ultimele centre de plasament din România, un obiectiv pe care îl menținem și asupra căruia nu este nimic de negociat.", a mai precizat ministrul Familiei.

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close