Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Tocmai de asta unora le este teamă de mine și de asta nu mă vor în funcții publice"

Gabriela Firea: "Tocmai de asta unora le este teamă de mine și de asta nu mă vor în funcții publice"

Gabriela Firea a răspuns, într-o postare pe Facebook, acuzaţiilor lansate de anumite publicaţii şi politicieni USR, explicând că nu are nicio legătură cu inculpaţii din dosarul Căminele Groazei. "Nu au dreptul moral să ceară demisii atât timp cât susțin în funcție primarul general în mandatul căruia o femeie a murit sfâșiată de câini fără stăpân", a scris ministrul Familiei în postarea de pe Facebook.

Gabriela Firea: "Tocmai de asta unora le este teamă de mine și de asta nu mă vor în funcții publice"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Georgiana Adam    |    09 Iul 2023   •   19:58

"USR nu se poate abține și se cațără iarăși pe drama unor oameni. Așa au apărut acești politicieni în viața publică și tot așa vor să continue, câștigând capital din tragedii!

Acum acești politicieni îmi cer insistent demisia, dar sunt ultimii care pot face asta, nu au dreptul moral să ceară demisii atât timp cât susțin în funcție primarul general în mandatul căruia o femeie a murit sfâșiată de câini fără stăpân. Pe el și pe mâna lui dreaptă nu i-au considerat vinovați, morali sau direcți, pentru această tragedie! Nici pentru copilul lovit de o statuie în holul instituției, rămas cu sechele după accident.

Aceasta e miza lor, să-și susțină primarul general care trimite bilețele scrise de mână la Urbanism și incită la fals în documente, uzurpare de calități oficiale, care este declarat incompatibil și multe altele. A pierdut și ocazia de a tăcea pe un subiect tragic și care nu-l privea în niciun fel.

Este oribil ce s-a întâmplat în aceste cămine pentru bătrâni și pentru persoane cu dizabilități! Justiția și instituțiile care au atribuții să își facă treaba, să scoată la iveală responsabilii și să-i tragă la răspundere. Dacă există cea mai mică acuzație care mă privește direct, nu voi ezita să mă retrag! Până atunci, oare chiar crede cineva că eu aș fi putut închide ochii la asemenea suferințe dacă aș fi știut? Nu pot să înghit la nesfârșit toate acuzațiile nefondate și neverificate care mi se aduc în spațiul public, care îmi vizează întreaga familie.

Toată viața mi-am dedicat-o oamenilor! Am ajutat oameni ca simplu cetățean, ca jurnalist, în orice funcție publică pe care am deținut-o și stă mărturie toată activitatea mea, toată viața mea. „Oamenii pe primul loc!” nu a fost pentru mine un simplu slogan de campanie, ci un crez. Nu am ezitat vreodată să întind o mână de ajutor și îmi cunosc sufletul sute, mii de oameni pe care i-am sprijinit în toți acești ani.

Sunt un om cu iubire și frică de Dumnezeu. Familia mea este cu iubire și frică de Dumnezeu. Nu suntem niște farisei! Credința ne-o măsoară doar Dumnezeu, iar EL nu are nume și prenume pe pământ! Dumnezeu nu are nevoie de purtători de cuvânt pentru a se exprima. Și este tragic pentru întreaga societate creștină dacă am ajuns să fim persecutați că purtăm cruci la gât, cinstim icoane și spunem „Doamne ajută”!

Nu sunt un produs creat artificial, umflat cu pompa în campanii electorale prin sume enorme, inclusiv acum 3 ani, pentru “Noul București”, pe care nimeni nu le-a investigat. Cine mă cunoaște, cine a interacționat cu mine măcar puțin știe asta. Cu acordul meu nu se poate fura, nu se pot înșela sau abuza oameni! Tocmai de asta unora le este teamă de mine și de asta nu mă vor în funcții publice, dar asta e o altă discuție.

Trebuie să apăr tot ce am construit în acești ani, tot ce am făcut pentru români, pentru bucureșteni și tot ce vreau să fac în continuare. Este total nedrept să fiu scoasă țap ispășitor. În aceste zile sunt prezentate atât de amestecat imagini, informații, fapte din acest dosar doar pentru ca oamenii de acasă să nu mai înțeleagă nimic. De fapt să înțeleagă exact ce își doresc mințile cenușii care se folosesc politic de acest necaz.

Nu mă scuz, doar răspund concret tuturor minciunilor din aceste zile:

- Consiliera mea NU A FOST ANGAJATĂ, NICI ȘEFĂ de azil! Potrivit propriei declarații dată în dosar și care a fost prima ajunsă în presă, nu a avut cunoștință despre activitățile din centre, funcția în asociație a fost onorifică și nu a avut vreun beneficiu pentru asta.

- Sora mea NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități. Sora mea NU A FOST ANGAJATĂ, COLABORATOARE SAU ȘEFĂ DE AZIL cum mincinos s-a afirmat la unele posturi tv. Se ocupă de ani de zile de domeniul educativ al copiilor.

- NU AM FOST INFORMATĂ de consiliera mea că a făcut parte din asociația care ulterior a deschis două centre pentru persoane cu dizabilități.

- Inculpatul din acest dosar NU A FOST ȘOFERUL MEU. La Primăria Capitalei acest bărbat nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.

- Inculpatul din acest dosar nu are legătură de rudenie cu familia mea. NU ESTE FINUL nostru, NU ESTE NEPOTUL nostru.

- Inculpatul din acest dosar NU A FOST VREODATĂ membru al Partidului Social Democrat în vreo localitate din județul Ilfov sau București. Deci, NU AVEA CUM SĂ CONDUCĂ filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți.

- Ministerul pe care îl conduc NU ARE ATRIBUȚII pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități. Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nu intră în atribuțiile ministerului.

- M-am interesat și Primăria condusă de soțul meu NU ARE ATRIBUȚII pentru a verifica aceste centre și NU A FOST ANUNȚATĂ de situația acestor persoane. Este vânturată o hârtie trimisă către Serviciul Urbanism, dar care nu informa despre vreun om neglijat sau abuzat, ci despre lipsa acordului vecinilor pentru o astfel de activitate, care se solicita în cazul apartamentelor din blocurile de locuit, conform legii.

- NU AM FĂCUT PRESIUNI pentru a fi eliminate ONG-urile din monitorizarea acestor centre. NU AM FĂCUT PRESIUNI pentru a fi numite persoane în funcții în domeniul social, cu atribuții în domeniul adulților.

- Familia mea NU ARE AVERI ascunse. Tot ce am adunat este din funcțiile private și publice pe care le-am deținut. Nu din ilegalități!

Am încredere în Justiție! Am încredere că anchetatorii au identificat vinovații! Am încredere că Guvernul a luat cele mai bune decizii ca astfel de fapte condamnabile să nu se mai întâmple și voi sprijini aceste eforturi, acolo unde are atribuții instituția pe care o conduc", a scris Gabriela Firea în postarea de pe Facebook.

USR nu se poate abține și se cațără iarăși pe drama unor oameni. Așa au apărut acești politicieni în viața publică și...

Publicată de Gabriela Firea pe Duminică, 9 iulie 2023

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea Căminele Groazei
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close